Ghiorghiţă întrebări către primar cu auditul şi sesizările la DIICOT şi DNA

 

Florin Ghiorghiţă i-a cerut primarului Ovidiu Portariuc să facă publice rezultatele auditului financiar efectuat la Primăria Botoşani din care ar fi reieşit mai multe ilegalităţi săvârşite pe perioada vechii legislaturi şi care ar fi atras după sine mai multe anchete din partea unor organe de cercetare penală.

Ovidiu Portariuc a ieşit public spre finele anului trecut şi a anunţat că mai multe structuri i-au solicitat furnizarea de documente pentru a fi cercetate anumite situaţii din activitatea fostei conduceri a instituţiei. Atât verificările cât şi rezultatul auditului comandat de actualul primar au rămas „în coadă de peşte”. „D-le primar, se apropie luna octombrie când aţi promis că veţi da rezultatele acelui audit financiar în urma căruia aţi făcut sesizări pe la DIICOT, pe la DNA sau pe nu mai ştiu pe unde. Probabil că luna asta în octombrie ne spuneţi şi nouă rezultatele auditului financiar din care reieşea că am săvârşit nu ştiu ce fapte penale, investigaţii despre crimă organizată şi mai ştiu eu ce”, a declarat Florin Ghiorghiţă.
De asemenea, fostul viceprimar a revenit cu o solicitare către şefii din Primărie cu privire la veniturile salariale realizate de conducătorii unităţilor aflate în subordinea municipalităţii. „La CL am solicitat şi încă nu am primit nu ştiu de ce, lista cu veniturile nete ale directorilor societăţilor comerciale subordonate CL şi a persoanelor din conducerea acestor societăţi comerciale. Vă mai solicit încă o dată acest lucru”, a mai spus consilierul local. O cerere similară a fost făcută şi de consilierul local PSD Ady Petruşcă care a cerut o situaţie cu persoanele angajate în aceste instituţii începând cu luna iulie a anului trecut.
CITEŞTE:
 Replici acide cu terenul de la mall şi Portariuc „cu afaceri în pierdere”