Ghiorghiţă: Într-adevăr e deranjant să rămâi fără apă pe timp de vară

 

Viceprimarul Florin Ghiorghiţă susţine că, înţelege pe de o parte disconfortul creat botoşănenilor de numeroasele întreruperi ale apei reci municipiu din ultimele trei săptămâni de zile, însă, pe de altă parte, lucrările pe care le efectuează societatea Nova Apaserv în municipiu sunt necesare. Totodată, viceprimarul a mai precizat că, dat fiind faptul că societatea care furnizează apă botoşănenilor este subordonată Consiliului Judeţean, Primăria nu poate interveni în nici un fel pentru a diminua într-o oarecare măsură sistările de apă. „Dacă e iarna tot nu e bun că nu este apă, că dacă nu e apă rece, nu poate fi nici apă caldă, dacă e vara şi e cald, într-adevăr tot este deranjant. În schimb, în momentul în care ei au înlocuit peste 40-50 de kilometri de conductă în municipiu, au ajuns la partea de branşamente. Ei nu pot face branşamente cu apă pe conductă. Deci în fiecare zi pe o anumită zonă trebuie să intervină. Ştim că este o chestie deranjantă dar nu este o chestie care să ţină de noi”, a declarat Florin Ghiorghiţă. Viceprimarul a mai precizat că, deşi este deranjant pentru botoşăneni ca periodic apa să fie întreruptă, astfel de lucrări sunt efectuate odată la 20 de ani şi, odată finalizate nu vor mai fi înregistrate probleme pe această linie. „Este un efort pe care trebuie să îl facem acum, să îl înţelegem, este câte o jumătate de zi, o zi, la alţii în alte zone se ajunge chiar şi la două zile să nu aibă apă, este deranjant într-adevăr, dar eu îi înţeleg pe de altă parte pe cei de la Nova Apaserv”, a mai precizat Ghiorghiţă.