Ghiorghiţă: Degeaba vin şi ţipă la Primărie, ei cred că primarul le dă lor căldură?

 

Viceprimarul Florin Ghiorghiţă a declarat cu privire la protestul romilor din Parcul Tineretului că măsura debranşării a fost una inerentă în condiţiile în care abonaţii de la Modern Calor cu datorii foarte mare ar fi fost avertizaţi că riscă să rămână fără aceste servicii în cazul în care nu îşi achită debitele.

Florin Ghiorghiţă a mai spus că situaţia va reveni la normal numai când oamenii din Parcul Tineretului vor fi cu facturile la zi, iar municipalitatea nu poate interveni între abonaţi şi societatea Modern Calor care au semnat o înţelegere contractuală cu o serie de clauze. „Acum am auzit şi eu că erau nişte ţigani care ţipau pe jos, din moment au debite la asociaţie, noi am avertizat de foarte multă vreme că datoriile neplătite vor atrage după sine debranşarea de la sistemul centralizat de termoficare. Dacă ei credeau că se glumeşte, uite că s-au înşelat de data asta. Dacă unii sunt învăţaţi să stea numai degeaba în locuinţele statului sau chiar şi în locuinţele lor proprii, dar dacă ei cred că cineva este obligat să le asigure lor căldură, apă caldă, apă rece, mâncare eventual şi ce mai trebuie, unii chiar se înşeală. Mai multe despre subiectul acesta puteţi să îi întrebaţi pe cei de la Modern Calor, este societate comercială care are un contract cu beneficiarii, fără nici un fel de problemă, ei trebuie să fie cei are trebuie să răspundă, dar dacă au datorii, asta este singura chestie, degeaba vin şi ţipă la Primărie, ce cred că primarul vine şi le dă lor căldură”, a declarat Florin Ghiorghiţă, viceprimarul municipiului Botoşani.
"Problema este exclusiv pentru Termica"
Nici reprezentanţii asociaţiei de proprietari din zonă nu pot face mare lucru pentru a veni în sprijinul oamenilor care au rămas fără căldură în sezonul rece. Potrivit conducerii Asociaţiei de Proprietari nr. 6, contractele abonaţilor cu Modern Calor au fost deja predate, iar asociaţia nu mai are nici un fel de legătură cu societatea de termoficare. „Având în vedere că Termica a încheiat contracte individuale cu toţi, serviciul este preluat la Termica aşadar protestatarii aparţin Termica. Ei sunt din cele două ghetouri, mai mult, acolo noi am preluat acele apartamente deşi nu erau proprietari, se numeşte asociaţia de proprietari, dumnealor nu sunt proprietari, ei aparţin de Locativa, aşadar problema este exclusiv pentru Termica şi nu pentru noi”, a declarat şi Cătălina Lupaşcu, preşedinte Asociaţia de Proprietari nr. 6. (G.E.)
Citeşte şi :
Romii din Parcul Tineretului au protestat la Primărie