Ghiorghiță a cerut demisia unui director din Primărie pe care-l acuză de tăinuirea unor licitații

Consilierul local Florin Ghiorghiță a avut o interpelare în ședința ordinar de CL prin care a contestat modul în care s-a organizat o licitație publică pe linia întreținerii spațiilor verzi la Botoșani.

 

”Dle primar o primă interpelare este referitoare la ceea ce ați promis în campania electorală și văd că vă țineți de cuvânt, la transparența în cheltuirea banului public. Într-adevăr am observat o acțiune transparentă desfășurată în ultimul timp și mă refer la acea atribuire a contractului de amenajare și întreținere a spațiilor verzi pe care l-ați semnat în cursul săptămânii trecute fără a apărea nici un anunț pe site-ul Primăriei, nici în mass media locală, nici pe e-licitații.ro”, a declarat Florin Ghiorghiță.
Consilierul local a arătat că nimeni nu a știut cum s-a făcut cererea de oferte sau caietul de sarcini dar și adjudecarea acelui contract.
Probabil dle primar dv. nu știți foarte bine acel contract pe care urmează să-l faceți este un contract multianual pe opt ani, un contract cu o valoare de aproape 13 miliarde anual, l-ați spart în mai multe contracte, sub 30.000 de euro în contracte pe care le dați prin încredințare directă și prima firmă care beneficiază de această încredințare este bineînțeles Cornels Floor. Nici nu se putea  să fie alta”, a adăugat Florin Ghiorghiță.
Această firmă privată își are sediul social în comuna Roma și care, cel mai probabil, după cum a declarat ironic fostul viceprimar, va contribui la salariile municipiului Botoșani.
”Și asta în condițiile în care alte firme din municipiu nu au avut acces la aceste contracte, societăți care contribuiau la bugetul local prin taxele pe care le plătesc. Și aici vă felicit pentru partea de transparență. Dar probabil nu dv. sunteți vinovat, și există un alt vinovat în CL și aici am să solicit public demisia dlui Nicolae Semenescu, directorul  Direcției Edilitare din cadrul Primăriei”, a mai spus consilierul local PDL.
Florin Ghiorghiță a mai spus că va face demersurile necesare pentru modificarea organigramei de la Direcția Edilitare pentru o mai bună transparență în cheltuirea banului public. (G.E.)
CITEȘTE:
ACUM: Ședință la municipiu, Ghiorghiță iar lângă Portariuc