”Ghinion” de șofer la Botoșani: 5.000 de lei amendă, mașina confiscată de Poliție

Tras pe dreapta de un echipaj de Poliție, un botoșănean a avut parte poate de cea mai neagră zi a sa, din acest an.

 

S-a întâmplat ieri, pe 25 noiembrie 2017, când poliţiştii Secţiei Rurală Botoşani au depistat în trafic, pe raza satului Băiceni, comuna Curteşti, un bărbat de 34 de ani, din localitatea Balta Arsă, comuna Corni, în timp ce transporta cu o autoutilitară material lemnos.

 

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta nu deţine documente legale de provenienţă pentru cantitatea de material lemnos transportată.

 

În cauză a fost dispusă confiscarea cantităţii de 0,30 mc material lemnos transportat, precum şi sancţionarea contravenţională a conducătorului auto conform Legii 171/2010, cu amendă în cuantum de 5.000 de lei, iar autoutilitara a fost ridicată şi indisponibilizată în vederea confiscării.

 

DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store