Gerul a fugărit comercianţii, tarabe pustii în pieţe - FOTOGALERIE

 

Temperaturile negative exterioare înregistrate la Botoşani chiar şi pe perioada zilei i-au fugărit pe comercianţii din pieţele municipiului. Tot din cauza gerului nici potenţialii clienţi nu s-au mai apropiat de zonele de desfacere în aer liber. Joi, 2 februarie 2012, în Piaţa Viilor, trei persoane se aflau la tarabe şi încercau să mai câştige un ban în plus.

Unul dintre comercianţi avea expuse pe tarabe nişte fasole şi usturoi, produse care nu îngheaţă la gerul năprasnic de afară. Povesteşte că a venit să îşi ocupe locul din piaţă în jurul amiezii când vremea de afară este mai suportabilă. „Ce să facem, venim la piaţă că nimeni nu vine să ne dea ceva degeaba să mâncăm, trebuie să trăim şi noi. Nici clienţi nu prea sunt, la cineva de aici din piaţă i-au îngheţat murăturile, mai sunt alţii în hala de lapte, acolo nu e aşa frig”, povesteşte botoşăneanul. Suflă în mâini să se mai încălzească şi măsoară cu o cană fasolea pe care vrea să o vândă. În jurul său este pustiu. Speră ca vremea să se mai încălzească pentru ca piaţa să prindă din nou viaţă. (G.E.)