Nu vă reţinem mult. Poate că sunteţi obosiţi după o săptămână încărcată şi abia aşteptaţi să vină weekendul, să ieşiţi în oraş, să vă relaxaţi. Nu vă arde de cărţile scrise de George Copos în închisoare şi de acuzaţia de plagiat, confirmată joi de Universitatea Bucureşti. „Era clar că a plagiat!”, veţi spune, exasperaţi de mediatizarea excesivă a cazului.

Nu v-am fi deranjat dacă noi nu ne-am fi distrat copios, astăzi, după comunicatul de presă trimis de scriitorul Copos către mai multe redacţii din România. Şi am zis să vă distrăm şi pe voi.

Aşadar, pe scurt: în 4337 de semne discret maliţioase, condamnatul şi, ulterior, eliberatul George Copos a explicat că nu a plagiat. A citat copios din cărţi, dar nu a copiat. S-a lăudat că îi place istoria, că e fan Napoleon şi că a rămas fascinat de alianţele matrimoniale făcute de acesta. De aici, susţine Copos, i-a venit cheful în închisoare să scrie o carte de istorie.

Comunicatul integral e mai jos, pentru masochiştii care vor să vadă tot ce a scris fostul finanţator de la Rapid. Partea amuzantă e alta. Copos a citat mai multe cărţi din care s-a inspirat. Una l-a fascinat în mod deosebit. Cităm şi noi, dar fără a plagia:

„În plus, vă precizez, atât dumneavoastră cât şi celor ce mă acuză, că am citit cartea "Trecute vieţi de doamne şi domniţe", de Nicolae Ganea, în care sunt prezentate biografii ale unor personaje istorice din Ţările Române”

Apoi:

„Am adăugat unele informaţii suplimentare din lucrările lui Constantin C. Giurescu - "Istoria românilor", Constantin Rezachevici - "Cronologia Ţărilor Române" şi Nicolae Ganea - "Trecute vieţi de doamne şi domniţe"

Nefiind atât de pasionaţi de istorie precum prolificul scriitor din penitenciar, am dat search pe Google şi, surpriză, pe autorul cărţii „Trecute vieţi de doamne şi domniţe” nu-l cheamă Nicolae Ganea, cum susţine Copos în două rânduri, ci Constantin Gane.

Cităm de pe site-ul Humanitas.

Constantin Gane (1885–1962), prozator şi memorialist, descendent din vechea familie a Găneştilor, s-a născut la Botoşani şi a făcut studii de drept în Germania, la Rostock, unde şi-a luat doctoratul în 1910.

Probabil, Copos l-a confundat pe Constantin Gane cu Nicolae Gane (1838-1916), un scriitor şi om politic român, care a fost ales ca membru titular al Academiei române în 1908.

Nici aici, însă, nu o nimereşte. Nicolae Gane nu e Nicolae Ganea. Lipseşte un „a”.

Iar Nicolae Ganea nu e sigur Ionel Ganea, unul dintre fotbaliştii transferaţi fraudulos în Dosarul Transferurilor.

Domnule Copos, data viitoare încercaţi o alianţă matrimonială şi cu adevărul! Şi, vorba dumneavoastră, „Cărţile se scriu din cărţi citite”, cu o condiţie.

Să le cunoşti măcar autorul.

COMUNICATUL INTEGRAL AL LUI GEORGE COPOS

"Stimaţi reprezentanţi ai presei,

Prin această declaraţie de presă nu doresc nicidecum să revin în viaţa publică. În perioada de "reeducare" pe care am petrecut-o departe de presă, dar şi de cei dragi şi de cunoscuţi, perioadă grea dar generatoare de revelaţii greu de atins altfel, am decis ca, pe perioada restului vieţii mele profesionale, să nu mă mai prezint în faţa dumneavoastră şi a audienţei potenţiale în nume personal, ci doar implicit, ca o posibilă urmare a unor acţiuni pozitive ale companiilor ce se află în proprietatea mea. Mă voi ţine de cuvânt referitor la această decizie. Dar, pentru că exact unul dintre rezultatele perioade de "reeducare" la care făceam referire mai sus, respectiv o carte scrisă în 2014, a devenit ţinta unui şir de acuzaţii inexacte şi nedrepte, îndreptate, de fapt, împotriva muncii mele intelectuale executate chiar în perioada de "reeducare", îmi permit să fac câteva precizări necesare.

Deşi nu sunt istoric, sunt un om căruia îi place istoria. Mai mult chiar, sunt pasionat de acest domeniu! În particular, m-a interesat mult Napoleon, epoca lui, modul în care a făcut politică, inclusiv prin folosirea relaţiilor de familie pentru atingerea scopurilor sale. Am fost surprins de felul în care Împăratul a încercat să creeze o reţea de monarhii europene înrudite, folosind în acest scop alianţele matrimoniale, respectiv căsătorii ale fraţilor şi surorilor lui cu descendenţi ai unor capete încoronate din ţările importante în politica europeană a vremii. Este cunoscut, spre exemplu, faptul că el însuşi a divorţat de Iozefina şi s-a recăsătorit, încheind astfel o alianţă matrimonială cu Imperiul Habsburgic. Spun aceste lucruri tocmai pentru că ele mi-au generat parte din ideile cărţii pe care am scris-o şi care tocmai a fost acuzată de un fel de "repovestire", inexistentă de altfel.

În plus, vă precizez, atât dumneavoastră cât şi celor ce mă acuză, că am citit cartea "Trecute vieţi de doamne şi domniţe", de Nicolae Ganea, în care sunt prezentate biografii ale unor persoanje istorice din Ţările Române, reliefând iarăşi modul în care, uneori, căsătoriile acestora erau făcute în scopuri politice. Subiectul era surprinzător de asemenător cu alianţele matrimoniale politice ale familiei Bonaparte. Legat de acelaşi subiect, am citit două studii fundamentale: cel al lui Ştefan Andreescu, intitulat "Alianţe matrimoniale ale principilor munteni în secolele XIV-XVI", şi cel al lui Ştefan Gorovei, intitulat "Alianţe matrimoniale din Moldova sec.XIV-XVI", apărute într-un volum "Românii în istoria universală". Studiile realizează un fel de analiză comparativă a evenimentelor petrecute în acea perioadă în cele două Principate.

În ceea ce mă priveşte, nu am făcut decât să combin aceste două titluri, menţionând totodată şi perioada analizată - secolele XIV-XVI - şi a rezultat denumirea lucrării mele, atât de comentate astăzi. Am adăugat unele informaţii suplimentare din lucrările lui Constantin C. Giurescu - "Istoria românilor", Constantin Rezachevici - "Cronologia Ţărilor Române" şi Nicolae Ganea - "Trecute vieţi de doamne şi domniţe". Acestea, ŞI NU ALTELE, au fost sursele de informare pe care le-am folosit în cartea mea. Am citat consistent din ele, dar toate informaţiile preluate din studiile şi cărţile de mai sus sunt menţionate în Notele de subsol.

Personal, nu am auzit de vreun alt autor care să fi abordat subiectul în cauză. Nu am auzit de vreo altă LUCRAREA PUBLICATĂ pe această temă, care să poată servi ca sursă de informare. Dacă ar fi existat, în mod cert, aş fi făcut referire la ea, deoarece nu am nicio iluzie că, prin încercarea mea scriitoricească, aş revoluţiona istoriografia română. Mai mult, o sursă suplimentară, dacă aceasta ar fi existat, ar fi dat şi mai multă consistenţă lucrării mele. Dar, cum o astfel de lucrare NU ESTE PUBLICATĂ şi NU EXISTĂ NICIUN EXEMPLAR LA DISPOZIŢIA PUBLICULUI, nu înţeleg cum ar putea fi ea plagiată.

Faptul că două lucrări au titluri asemănătoare nu înseamnă că sunt copiate, mai mult sau mai puţin "discret", sau "repovestite" una după alta. Şi, un ultim element: "Cărţile se scriu din cărţi citite, cu câteva idei diferite la origine"; doar geniile au altă posibilitate, iar eu, în mod sigur şi clar, nu mă încadrez în această categorie.

Vă mulţumesc şi vă asigur de respectul meu pentru munca pe care o prestaţi!