Generalul Vasile Şomlea şi-a încheiat misiunea la Dorohoi

 


Consilierii dorohoieni şi membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-au întâlnit vineri pentru a-şi lua rămas bun de la generalul de brigadă Vasile Şomlea. Acesta a anunţat că misiunea primită în urmă cu o lună de ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a luat sfârşit. Vasile Şomlea a declarat celor prezenţi că după o lună petrecută în Dorohoi se simte legat de oamenii cu care a colaborat şi locurile de aici. „Astăzi am raportat ministrului că mi-am îndeplinit misiunea. Nu a fost uşor dar greul abia de acum urmează. Mulţumesc tuturor, prefectului, primarului, preşedintelui Consiliului Judeţean şi conducerilor instituţiilor, că m-aţi ajutat să-mi îndeplinesc misiunea ordonată de ministru. La Dorohoi am găsit foarte mulţi oameni buni iar succesul este al tuturor. Dacă au fost şi eşecuri în cele patru săptămâni, mi le asum. Plec cu convingerea că vă veţi descurca şi că problemele de la Dorohoi se vor rezolva în scurt timp. Vă doresc multă sănătate, putere de muncă şi să treceţi peste necazuri” a declarat generalul Vasile Şomlea. De cealaltă parte şi Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi, a mulţumit generalului în numele întregii comunităţi. „Ne-aţi învăţat în aceste momente grele prin care au trecut dorohoienii, ce înseamnă solidaritatea şi cum trebuie acţionat în asemenea situaţii. Aveţi aprecierea întregii comunităţi” a declarat Dorin Alexandrescu. Nu putea lipsi de la întîlnire prefectul Cristian Roman, care de altfel a fost cel care a convocat CJSU şi care la rîndul său a apreciat decizia ministrului de a trimite la Dorohoi, imediat după inundaţii, pe generalul Vasile Şomlea şi i-a mulţumit acestuia pentru perseverenţa de care a dat dovadă pe perioada şederii la Dorohoi. Prefectul a mai dat asigurări că acţiunile de reconstrucţie şi intrarea în normalitate a vieţii sinistraţilor o să fie dusă la bun sfârşit, „deşi greul abia acum începe”. Reamintim că Vasile Blaga, ministrul administraţiei şi internelor, a decis în urmă cu o lună trimiterea la Dorohoi a generalului de brigadă Vasile Şomlea care să coordoneze acţiunile de reabilitare a zonelor inundate din municipiu.