Două firme s-au înscris la licitația organizată de Primărie pentru înfrumusețarea orașului din acest an. Contractul a fost atribuit unei firme din Botoșani.
Contractul „Furnizarea și plantarea de răsad flori anuale și crizanteme produse la ghiveci de diferite dimensiuni și reamenajarea unor pastile de spațiu verde situate pe domeniul public” a fost publicat pe pagina electronică a Primăriei Botoșani.
S-au înscris la licitație două firme:
- SC Gartenera SRL Tg. Secuiesc cu o ofertă de 95.500 lei fără TVA
- SC Pronto Edil SRL Botoșani cu o ofertă de 89.700 de lei pentru răsadurile de flori și 37.056 de lei pentru operațiunile de plantare și amenajare pastile
Cum firma din Tg. Secuiesc a venit cu o ofertă doar pentru vânzarea firelor de flori, contractul a fost câștigat de SC Pronto Edil SRL Botoșani. Firma botoșăneană mai este cunoscută, conform paginii electronice și sub numele de Valea Florilor, cu punct de lucru în localitatea Cristești. Conform caietului de sarcini, Primăria va cumpăra 55.000 de fire de flori, 25.000 de ghivece cu flori curgătoare pentru plantarea în vase și obiecte decorative și 500 de crizanteme pentru decorarea în toamnă a unor sensuri giratorii dar și amenajarea pastilelor din : Cuza Vodă, Marchian, intersecție Calea Națională, Sucevei, Uzinei și parcul Junior. (G.E.)