Gata cu topless-ul la cimitir, autorităţile s-au săturat de fete despuiate lângă morminte – GALERIE FOTO

Plajă pe lângă locurile de veci, scenă care doar la Botoşani se poate vedea de o mulţime de ani, se va termina cât de curând. Municipalitatea botoşăneană este decisă să pună capăt imaginilor ciudate de la marginea Cimitirului Pacea.

 


"Se închide absolut tot"

Extinderea acestuia pe coasta dinspre şoseaua veche nu a determinat botoşănenii, dar mai ales botoşănencele să renunţe la obiceiul de a se bronza în acea zonă. Cum unele tinere obişnuiau să stea în constum de baie sau chiar să facă topless inclusiv în cimitir, conducerea SC Urban Serv SA a decis să împrejmuiască toată zona extinsă pe coastă. Astfel, în buget s-au prevăzut fondurile necesare achiziţionării unui gard care va închide cimitirul.
„Hai să zicem că se mai poate întâmpla asta până la sfârşitul lui iulie. Astăzi (luni – n.r.) am luat decizia şi începând chiar de luna viitoare, de fapt din a doua parte a lunii iunie şi în luna iulie refacem gardul, închidem perimetrul Cimitirului Pacea, se închide absolut tot”, ne-a declarat Simion Drelciuc, director general SC Urban Serv SA.

Cu spatele la cimitir, cu ochii la Cornişa

Singurul lucru asupra căruia nu s-a luat deocamdată o hotărâre este dacă se va amenaja sau nu o poartă în acea zonă.
„Deci, discuţiile se poartă la nivelul acesta. Facem şi treptele de coborâre de la scări, până la sfârşitul lunii iulie gardul şi treptele de coborâre de la scările dintre stadion şi cimitir vor fi făcute. Astăzi (luni – n.r.) am avut discuţii cu colegii şi demarăm acţiunea”, a mai spus Simion Drelciuc.
Deocamdată, primăvară şi începutul de vară 2014 nu diferă de cele anterioare. Tineri şi mai în vârstă, bărbaţi şi femei au ieşit în zilele călduroase, inclusiv în cea a alegerilor europarlamentare, în număr mare la plajă în respectiva zonă a oraşului. Culmea ironiei, pe dealul de peste drum, au în faţă ceea ce ar trebui să devină la un moment dat Parcul Regional de Agrement Cornişa.
VEZI ŞI:
 Greu de civilizat: Băncile pentru grătare de la Pacea devastate: Păcat că nu se respectă nimic – GALERIE FOTO
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
 Vara la Botoşani : Botoşănencele îşi arată iarăşi nurii lângă cimitir – GALERIE FOTO