Gata concursul: Claudia Malancea, șefă cu acte în regulă pe secția ATI

Reprezentanții Spitalului Județean „Mavromati” au afișat marți rezultatele finale la concursul organizat pentru ocuparea funcției de medic șef – secția ATI.

 

A promovat examenul medicul Claudia Malancea, fiind unicul candidat înscris la concurs.

 

Claudia Malancea a fost declarată admisă cu un punctaj final de 321,2.

 

A susținut mai multe probe respectiv scrisă, practică, interviu, evaluarea activității profesionale și științifice.

 

Medicul Claudia Malancea a fost premiat la Palatul Cotroceni într-o ceremonie care a avut loc de 1 Decembrie 2021.

„Meritul este unul colectiv, este meritul întregului Spital Județean pentru lupta pe care a purtat-o în această perioadă. Este cunoscut faptul că Spitalul Județean a manageriat nu numai cazurile din acest județ, cât și cazurile din întreaga țară. Revin cu confirmarea că este o apreciere a muncii tuturor celor din Spitalul Mavromati”,

declara Claudia Malancea, medic șef Secția ATI.