Gașcă de tineri oprită în miez de noapte de polițiști, „prostioare” găsite în buzunar  

S-a întâmplat în acest weekend, iar polițiștii continuă cercetările în acest caz. 

 

La data de 17 august 2024, în jurul orei 2:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au depistat pe drumul Național DN 29D, în afara localității Trușești, un grup format din patru tineri, cu vârstele cuprinse între 20 și 24 de ani, care se deplasau pedestru.   

Delia Nenișcu, purtător de cuvânt Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani

 
„În urma legitimării și efectuării  controlului corporal, asupra acestora au fost identificate două grindere și trei pliculețe din material plastic transparent, ce conțineau substanțe vegetale, mărunțite, susceptibile a fi droguri”
 

 

 Acestea au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor, documentația întocmită fiind transmisă către polițiștii de combatere a criminalității organizate.