Reacția forțelor de intervenție în cazul procedurii unei situații de urgență complexe a fost testată în această dimineață, în cadrul unui exercițiu de cooperare desfășurat la stațiile de tratare și epurare a apei din Cătămărăști Deal și municipiul Dorohoi, dar şi în zonele adiacente acestora.
Potrivit scenariului, în interiorul Stației de tratare a apei din Cătămărăști Deal ca urmare a unei avarii la containerului de clor, șase persoane, care lucrau în apropierea pavilionului de clorinare, s-au intoxicat. Au fost simulate acțiuni de căutare - salvare a persoanelor afectate de norul toxic, decontaminarea și transportul acestora la echipajele de prim-ajutor.
O altă situație tactică a presupus intervenția forțelor în cazul unei explozii la centrala termică din același obiectiv, urmată de incendiu. Mai multe persoane au suferit arsuri și au avut nevoie de ajutor medical. S-au simulat acțiuni de cautare-salvare a victimelor, acordare a primului ajutor calificat, limitare, localizare și stingere a incendiului.
Două persoane rănite, căzute în camera vanelor a rezervoarelor, au fost aduse la suprafață de alpiniștii din cadrul ISU Botoșani.
Pe timpul executării lucrărilor specifice în vederea remedierii unei avarii pe terenul din incinta obiectivului, au fost descoperite mai multe elemente de muniție și s-a impus intervenție pirotehnicienilor.
Mai mulți angajați au nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost implicați într-un accident rutier în timp ce încercau să părăsească incinta obiectivului cu autoturismele personale.
La Punctul de lucru din municipiul Dorohoi, mai multe persoane au fost surprinse de o explozie produsă la stația de biogaz, fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru căutarea –salvarea victimelor, acordarea primului ajutor calificat, dar și pentru stingerea incendiului.
La acţiunile de intervenţie şi înlăturare a efectelor negative ale acestora au participat și forţe şi mijloace din cadrul Inspectoratelor pentru Situații de Urgență Botoșani și Suceava, Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani, UPU-SMURD, Direcției de Sănătate Publică, Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Botoșani, Agenției de Protecție a Mediului Botoșani, dar și angajații S.C. NOVA APASERV S.A. Botoșani.
Exerciţiul, la care au participat prefectul județului, Dan Nechifor, precum și șefii instituțiilor implicate, a urmărit testarea capabilităţilor de intervenţie şi de răspuns a forţelor implicate, precum şi viabilitatea procedurilor şi planurilor de cooperare comune ale structurilor cu atribuţii în managementul tipurilor de risc.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani mulțumește tuturor celor care au contribuit direct sau indirect la reușita acestui exercițiu.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: