„Galeria directorilor”, inaugurată la „Vasilache” fără adjuncta demisionară

 

Vineri după-amiază a fost dezvelită la Teatrul pentru Copii şi Tineret Vasilache „Galeria Directorilor”. Gândită de noul manager, ea cuprinde toţi conducătorii instituţiei de la înfiinţarea acesteia de către Max Weber în 1952 şi până la cel care tocmai şi-a încheiat mandatul, Marius Rogojinschi.

Vasilache
"Au venit acum capitaliştii şi au înlăturat ce au făcut comuniştii"
Fiecărui director îi corespunde câte o fotografie din acele vremuri cu anii în care s-a aflat la cârma unităţii culturale. Singura excepţie o constituie Ionel Ţerineanu, căruia nu i s-a găsit un instantaneu de acum mai bine de cinci decenii, atunci când a ocupat funcţia de director, astfel încât a fost trecut fără fotografie. „Ţin neapărat şi cred că noi, oamenii din zona culturală, ar trebuie să începem să ne raportăm la lucrurile bune care au fost făcute înainte. Mereu, în ultima sută de ani, poporul român a muncit, a construit ceva şi, fie a venit războiul şi a distrus şi a trebuit să reconstruim, fie au venit regimurile politice. Au venit comuniştii şi au înlăturat ce au făcut capitaliştii, au venit acum capitaliştii şi au înlăturat ce au făcut comuniştii. Cred că, pe undeva, trebuie să înceapă o schimbare de mentalitate, lucrurile nu încep cu noi şi nu se termină cu noi. Noi suntem doar o legătură între cei care au fost şi cei care vor veni”, şi-a motivat iniţiativa Floricel Aioniţoaie. 
Trei foşti directori prezenţi la inaugurare
Cum o bună parte dintre foştii directori nu mai sunt în viaţă, iar alţii au probleme de sănătate, la inaugurare au fost prezenţi trei din cei 13 care au ocupat de-a lungul timpului această funcţie, Lucia Olaru Nenati, Mihai Elvădeanu şi Marius Rogojinschi. Primii doi au depănat amintiri din vremea propriilor mandate, iar al treilea, actual regizor al teatrului, a spus că „am considerat totdeauna o onoare fiindcă am putut să îmi aduc umila, modesta contribuţie la continuitatea istorică a valorii acestei instituţii şi să facem timp de cinci ani viabile proiecte care să ne menţină în ierarhia superioară a instituţiilor de acest gen din ţară”.
Inaugurare fără Gabriela şi Mihaela Nistorică
În schimb, de la eveniment a lipsit Mihaela Nistorică, directorul adjunct demisionar al Teatrului „Vasilache”, care a renunţat la funcţie la numai două luni de la instalarea actualului manager. Chiar şi mama acesteia, Gabriela Nistorică, societară de onoare a instituţiei, fost director în perioada 1986-1987, a absentat de la manifestare, deşi a fost inclusă în galerie şi invitată la eveniment. Aioniţoaie a explicat că aceasta şi-ar fi motivat neparticiparea printr-o răceală. A fost invitat şi europarlamentarul Renate Weber, fiica lui Max, artizanul principal al înfiinţării şi primul director de la „Vasilache” şi a Vioricăi, cea care s-a aflat la conducerea instituţiei în perioada 1968 – 1973.
Inaugurarea a fost urmată de premiera piesei ”Îmblânzirea scorpiei” de W. Shakespeare, adaptare de Marius Rogojinschi, cu Anamaria Chelaru, Valentin Ligi şi Marius Rusu în rolurile principale.

Directorii de la "Vasilache" :

1    Max Weber    1952-1956
2    Ion Grosuleac     1956-1957
3    Ionel Țerineanu    1957-1958
4    Teodor Brădescu     1958-1968
5    Viorica Weber    1968-1973
6    Tache Dobrescu     1973-1974
7    Eugen Aron    1974-1975
6    Tache Dobrescu     1975-1977
8    Lucia Olaru Nenati    1977-1986
9    Gabriela Nistorică    1986-1987
10    Mihai Elvădeanu    1988 -1996
11    Dumitru Ignat    1996-2000
12    Valentin Dobrescu    2000-2004
13    Marius Rogojinschi    2004-2010