GALERIA CU POEȚI: Stoian G. Bogdan și ”lumea ieșită din țâțâni”

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu își propune, într-un parteneriat media cu ziarul Botoșăneanul, să prezinte, în ediția de duminică a rubricii GALERIA CU POEȚI, câte un laureat al Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu – Opus Primum.

 

Stoian G. Bogdan s-a născut pe 29 octombrie 1983, la Comănești, județul Bacău. A absolvit, în 2008, Facultatea de Drept a Universității „Nicolae Titulescu”din București. Și-a luat masteratul în Științele Penale la aceeași universitate. A debutat în anul 2001 în „România literară”, ulterior publicând poezii în diverse reviste literare. Între 2005 și 2007 a fost editor al revistei literare „pana mea”. A fost avocat în Baroul București (2009-2014), este (din2005) administrator al SC SGB&Co și (din 2015) jurisconsult. Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 2010. Publică pe blogul personal chipurile.blogspot.com și pe Facebook.

 

A debutat editorial în 2009, cu volumul de versuri Chipurile (Editura Cartea Românească, București), pentru care a fost distins cu mai multe premii: Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM (2010); Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru debut (2009), Premiul „Iustin Panța” al USR Sibiu (2009), Premiul revistei „România literară” (2009) și al revistei „TIUK!” (2009). A mai publicat volumele: Nu-știu-câte-zile (Editura Trei, București, 2010); TORRENT, superroman (Editura HergBenet, București, 2011); Poemul poemelor, superpoem (Editura ATU, Sibiu, 2013); Made in Romania (EdituraIssu.com.). Este prezent în volumul colectiv Exerciții de neclintire. Antologia poeților laureați ai Premiului național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM (Casa de Editură Max Blecher, Bistrița, 2017).

 

Poezia lui Stoian G. Bogdan pare să fie o recompunere a traseului biografic parcurs de autorul care afirmă într-un poem din cartea sa de debut: „eu nu sunt un poet. eu sunt un poem”. „Derbedeu teribilist și poet vânjos” (Claudiu Komartin), autorul surprinde „ca-ntr-un album hiperrealist, episoade nebuneşti și «chipuri» greu de uitat ale declasaţilor care i-au marcat existenţa, victime deloc inocente într-o lume ieşită din ţâţâni” (Paul Cernat). „Dezinvolt, fără complexe, ba chiar uneori fără rușine, pentru că atunci când în poezie apare timiditatea, ca formă banală a rușinii, ai toate șansele să te ratezi”, Stoian G. Bogdan creează texte „clar identitare, blazonate virulent cu sigla SGB, ca pe pielea unor deținuți literele grafiate acolo cu fierul înroșit”, în care se simte „o răbufnire surdă, mai tare decât orice ecou, iscată din dorința de a striga în gura mare poeme ce, în aparență, par calme” (Gellu Dorian).

(Prezentare de Lucia Țurcanu, Memorialul Ipotești)

 

 

Sanatoriu

 

înaintez pe culoare

întunecoase şi reci. cât un copil lepădat

mi s-a făcut inima. aici între ziduri

ca-ntr-o bulă de linişte

zac cei care-au trecut prin zidurile realităţii

psihopaţii

paranoicii

oligofrenii

mama

aici totul e verde

zidurile uşile aerul nebunia

înaintez pe culoare

e ca şi cum aş pluti decojit de trup

atras de ecoul cuvintelor mamei

undeva în scrumul timpului

când în casa noastră luceau

bucuria şi ochii

o zăresc pierdută-n cămaşa de forţă

cum se clatină ca o pendulă stricată

din lumea mea  în lumea ei

m-ar împăca acum şi-o bătaie

un blestem o înjurătură

un scuipat

fiindcă îmi e atât de dor

atât de dor

de mama

 

 

Poem pentru pian și-o altă seară

 

Fuma cu sete

fuma ca și cum

fiecare fum o ducea mai departe de mine

o-mbălsăma ca pe o nefertiti a localurilor roșii

în care se dansa tango

 

Fuma lângă mine și o simțeam

 

în alt loc

 

în alt timp

 

sau în altă viață

 

undeva în brațele unui amant

ale unui părinte

sau la o altă masă dintr-un alt local

 

Purta o rochie de cenușă, părul în coc, cercei

și decolteul larg ca un zâmbet amar

Avea sânii rotunzi, bărbia înaltă

puțină noapte pe pometele stâng

și ochi fără capăt

 

Ce trist e și tangoul ăsta... Să dansăm

 

mi-a zis

strivind țigara

 

Te rog

 

am șoptit

luându-i mâna rece ca și seara

în care îi scriam

 

ce-o să fac oare când o să ne întâlnim și

bătăile inimii tale or să-mi spargă fața?

o să cad? sau o să-ți spun

bună

cu gura plină de sânge?

 

Ne-am întâlnit târziu

și peste golul lăsat de-atâtea absențe

a început să-mi crească o crustă

și lumea aceea cu seri mărunte

tangouri uitate atingeri sfârșite în ...

 

Atunci a spart un craniu în asfalt

un craniu de copil vopsit în culorile apusului

a pășit peste el și m-a sărutat

 

Nu simt niciun gust de sânge

 

mi-a zis

cu vorbele rujate ca în altă seară

când într-o baltă de sânge-am dansat. Orașul

devenise o mâzgălitură

o pisică mi-a fugit din umbră și

din galop a oprit doi cai

în smoala blănii ei. doi cai cu scheletele prelungite într-o

caleașcă

în care ne-am urcat surâzând

și-am coborât

acolo

în acea seară

când am luat-o de mână și-am aruncat-o-n tango

 

Rochia i-a lăsat în aer o dâră

sânii îi păreau mai rotunzi, pielea mai rece

și gândurile cumva mai aproape

de buzunarul meu de la piept

 

Știi... după tangoul ăsta n-o să mai dansăm niciodată

 

mi-a zis

și mi-am retras genunchiul dintre coapsele ei

 

Te sinucizi

 

am întrebat forțând

distanța ce încremenise între noi

 

Nu.

Punem.

 

param

pam

pam

 

E ultima seară

 

clavirul – a murit. Și vioara?

cu-n țipăt scurt culorile s-au șters

și seara

nu a mai mers

 

n-a mai fost ca-n tangoul albastru

mov violet – când chiar eu

începusem s-o sărut pe sub piele

pe sub noaptea ce creștea pe obrazul ei stâng

pe –

 

nu era dragoste. era poezie

 

de parcă între noi era poemul

pentru pian

și-o altă seară

 

A fost frumos cu tine

 

i-am murmurat

 

fiindcă a

           f o

           s

          t

          .

 

pe trotuar, sub o lumină roșie de felinar

 

Să scrii ceva despre noi, într-o seară

 

mi-a zis

 

și s-a făcut noapte

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store