Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM, oferit pentru debut, a fost inițiat la propunerea poetei Ileana Mălăncioiu în anul 1998.

În baza propunerilor făcute de un juriu național – din care au făcut parte, consecutiv, Laurenţiu Ulici, Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Dan Cristea, Al. Cistelecan, Mircea A. Diaconu, Vasile Spiridon, Ioan Holban, Daniel Cristea-Enache, Andrei Terian-Dan, Mihai Iovănel, Alex Goldiș − au fost premiați pentru debut, de-a lungul anilor,  treizeci și trei de poeți: Doru Mareș, Dan-Bogdan Hanu, T.O. Bobe, Liviu Georgescu, Răzvan Țupa,  Cristian Pohrib,  Dan Sociu, Teodor Dună, Dan Coman, Claudiu Komartin, Bogdan Perdivară,  Sebastian Sifft, Oana Cătălina Ninu, Diana Geacăr, Andra Rotaru, Rita Chirian, Livia Roşca, Florin Partene, Svetlana Cârstean, Stoian G. Bogdan, Mihai Duțescu, Crista Bilciu, Andrei Dósa, Anatol Grosu, Ştefan Baghiu, Ștefan Ivas, Merlich Saia, Ionelia Cristea, Robert G. Elekes, Ciprian Popescu, Cristina Stancu, Mina Decu, Anastasia Gavrilovici.

La a X-a ediție a premiului, poetul Gellu Dorian, care s-a ocupat cu organizarea a nouăsprezece ediții, a scos antologia „Poeți laureați ai Premiului Național de Poezie «Mihai Eminescu» – OPERA PRIMA”.

Cu ocazia ediției XX, Memorialul Ipotești, în colaborare cu Casa de Editură „Max Blecher”, a editat a doua antologie – „Exerciții de neclintire”. Cu același prilej, Memorialul Ipotești a vernisat expoziția „Poeți laureați ai Premiului Național de Poezie «Mihai Eminescu» – OPUS PRIMUM»”. (Lucia Țurcanu, cercetător științific II, Memorialul Ipotești – Centru Național de Studii „Mihai Eminescu”)

Liviu Georgescu, la granița dintre „isme”

Liviu Georgescu s-a născut pe 7 aprilie 1958 în București. A absolvit Facultatea de Medicină Generală a Universității din București. A frecventat Cenaclul de Luni, condus de Nicolae Manolescu. A fost medic în România până în 1989. Din 1990, este azilant politic în SUA. În prezent, practică medicina internă în cabinetul său din New York.

A debutat editorial în anul 2000, cu volumul de versuri Călăuza (prefață de Nicolae Manolescu; Editura AXA, Botoșani), pentru care i s-a acordat Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM.

Autor prolific, Liviu Georgescu a publicat până în prezent mai multe volume de poezie: Solaris (prefață de Nicolae Manolescu; Universalia Publishing House, New York, 2002); Ochiul Miriapod (Editura Cartea Românească, București, 2003); Orologiul cu Statui (Editura Dionisos, Botoșani, 2004); Piatră și Lumină (postfață de Gheorghe Grigurcu; Editura Paralela 45, Pitești, 2005); Nu am voie (postfață de Al. Cistelecan; Editura Paralela 45,Pitești, 2008); El (Editura Paralela 45, Pitești, 2010); Smulgerea zalei (Editura Paralela 45, Pitești,2010); Sau dincoace de Stix (Editura Paralela 45, Pitești,2011); Katanamorfoze (postfață de Al. Cistelecan; Editura Brumar, Timișoara, 2012); Ziua de dinainte (postfață de Mircea Martin; Editura Paralela 45, Pitești,2012); În umbra luminii (postfață de Mircea A. Diaconu, Editura Paralela 45,  Pitești, 2014) ș.a.

Este prezent în antologiile:Poeți laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPERA PRIMA (1998-2008)(Editura AXA, Botoșani, 2010); Exerciții de neclintire. Antologia poeților laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM (1999-2017) (Casa de Editură „Max Blecher”, Bistrița, 2017), dar și în alte câteva antologii în limba engleză, publicate în SUA.

Premii: Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM (2001) pentru volumul Călăuza; Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie (2004) pentru volumul Orologiul cu Statui; Premiul „International Library of Poets”, SUA (2002); Premiul Fundației Hyperion (2003); Premiul revistei Convorbiri literare pentru poezie (2004); Premiul revistei Poesis (2005).

Deși, biologic, face parte din generația optzeciștilor, Liviu Georgescu preia foarte puține elemente ale optzecismului în poezia sa. Plasat de critici între suprarealism şi expresionism (Nicolae Manolescu), între „romantismul funciar şi dicteul automat propriu suprarealismului” (Al. Cistelecan), poetul scrie mai curând o poezie care se află „la graniţa dintre pluralitatea «isme»- lor şi a formulelor literare (Daniel Cristea-Enache). Este o poezie ce înclină uneori spre escatologic, alteori spre revolta civică, o poezie „recuperatoare (a marilor mituri, a Istoriei cu majusculă, dar şi a existenţei individuale, conştiente sau inconştiente)” (Oana Cătălina Ninu), care copleșește prin lirismul abundent, prin vizionarism, prin revelarea exaltantă a angoaselor, dar și prin tensiunile de limbaj ce se nasc odată cu alăturările neașteptate dintre cuvinte și sintagme.

Psalm

Căzute se sfâșie între ele

fiarele care ne-au mâncat

și respirația lor este cuvintele noastre

trupurile noastre deșirate în vid

lângă păsări virgine

ca printr-o cutie de pian aleargă fiarele

ca printr-un lan de maci dărâmați

în cleștarul dimineții

devastează cu respirația lor aerul

în cochilii oglinzi ale cerului răsturnat

când lupul olog printre stele

hăcuiam nepătrunsul desimea

și păsările în cleștarul dimineții

rămânea doar cercul deschis

peste oglinda lupului răsturnat

rătăcind          pieptănând

cu dinții lui întunericul

la vremea râmei încolăcite pe spirale strălucitoare

străbăteam respirarea ca pe un cuvânt nepătruns

hăcuiam desimea        Ta        Doamne

                                            (din Călăuza)

Peisaj straniu

Luna jumătate închisă în cer

jumătate în tine rece și stranie –

te cațări pe stâncile ei și nu vezi nimic

doar îți rănești picioarele și sângerezi un sânge galben

din care cresc flori de soare artificiale

și acoperă cu pălăriile lor tot câmpul departe

plin de rumeguș și de stele

                                               (poem inedit, inclus în antologia Exerciții de neclintire)

Privind în urmă

E alb și plouă și e galben și ninge peste casele uscate

închise în clipă fără nicio consecință

arborii maladivi la ferestre foșnesc

prin sufletul destrămat

și se dărâmă peste liniile de tramvai smulse de vânt

ca niște macaroane umplute cu piatră

și-apoi cad pe caldarâmuri și peste măselele de cristal

crescute din gingia unui animal preistoric

dărâmat pe spate cu picioarele în sus fâlfâind

ca aripile de libelulă.

E alb și plouă și e galben și ninge peste casele uscate

închise în clipa fără nicio consecință

rămasă cu profilul caligrafiat pe-o coală de pergament

privind în urmă la ceea ce ar fi putut fi.

                                            (poem inedit, inclus în antologia Exerciții de neclintire)

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: