Găini „netraduse” din Ungaria şi ciocolată expirată la Botoşani

 

În urma unei acţiuni de control efectuată de comisarii de la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor, în unele puncte comerciale din municipiu, au fost depistate ciocolată şi bomboane expirate de circa o lună de zile, dar şi anumite produse importate din Ungaria care nu aveau nici un fel de documente referitoare la termenul de valabilitate. Potrivit conducerii acestei instituţii, la un restaurant din municipiu au fost depistate găini importate din Ungaria care nu ar fi avut nici un fel de document care să facă precizare la data expirării termenului de valabilitate a produsului, dar şi alte informaţii privind siguranţa sănătăţii cetăţenilor. „Nu am găsit nimic referitor la detalii că au atîta garanţie, că au atîta grăsime, de unde sunt aduse, cine le-a importat, cine le-a băgat pe piaţă. Îmi scrie doar numele celui care le-a exportat. Am depistat aceste găini într-un restaurant, nici acolo nu se poate băga orice şi în orice condiţii şi ei trebuie să respecte anumite criterii. Păi ce-mi aduci mie găina asta din China, pe care chinezul de acolo nu o mănîncă?”, a declarat Alexandru Zarug, director executiv CJPC. În consecinţă, administratorul restaurantului a fost sancţionat cu suma de 5.000 de lei şi de asemenea a primit un termen de remediere a deficienţei pînă la începutul săptămînii următoare cînd comisarii vor repeta controlul. De asemenea, la un magazin mixt, echipajul din cadrul CJPC a depistat şi o cantitate de 8 kilograme de dulciuri care erau expirate de circa o lună de zile. „La un alt comerciant am găsit produse zaharoase expirate de mai mult de o lună de zile. Ciocolată, bomboane, de la un magazin mixt. Am găsit în jur de 8 kilograme de ducliuri expirate în cursul acestei săptămîni”, a mai declarat Alexandru Zarug. Agentul economic în cauză a fost sancţionat cu suma de 3.000 de lei.