Furtună uimește : Am avut oferte pentru a fi prefect și nu am vrut

Corneliu Furtună, celălalt viceprimar propus de grupul PNL – PDL din plenul municipal pentru a se menține majoritatea politică a declarat că a acceptat propunerea în lipsa alteia de la celălalt partid.

 

Asemenea lui Gheorghe Iavorenciuc, și președintele PNȚCD a declarat că este pregătit să preia funcția de viceprimar al municipiului reședință de județ, ca reprezentant al unui partid de dreapta.
Sunt pregătit pentru funcția de viceprimar ca oricare dintre consilierii Mișcării pentru Botoșani. Trebuie să păstrăm dreapta, trebuie ca Botoșaniul acesta să fie guvernat, sunt atâtea probleme care au fost începute și lăsate neterminate, nu au fost continuate cele vechi, apar probleme zilnice ca în orice sistem și acestea trebuie făcute pentru că văd că nu se prea mișcă nimic. Dl primar va fi șeful nostru, așa e organigrama, așa trebuie, atâta timp cât domnia sa propune lucruri bune pentru Botoșani ca și până acum toți cei din Mișcarea pentru Botoșani vor vota pentru. Nu cred că se poate plânge cineva din PSD că nu am votat aceste proiecte. În jur de 80% au trecut așa cum au fost propuse”, a declarat Corneliu Furtună.
Mai mult decât atât, țărănistul a declarat că nu a mai avut discuții în acest sens cu cei din PSD însă a recunoscut că în trecut i s-au oferit mai multe funcții printre care și cea de … prefect.
Nu am avut discuții cu social-democrații din luna aprilie. Am mai fost câteva minute în biroul dlui primar joia trecută și i-am explicat situația. Această schimbare la nivelul viceprimarilor nu este o recompensă. Exclus treaba aceasta. Am avut oferte foarte serioase de a mă suspenda din partid pentru a fi prefect, de exemplu, și nu am vrut. Eu dacă fac treaba aceasta, cu viceprimarul, o fac pentru PNȚCD, nu pentru Furtună personal", a mai spus Furtună.
O ședință extraordinară de Consiliu Local pentru schimbarea viceprimarilor ar putea avea loc săptămâna viitoare. (G.E.)
CITEȘTE:
 Iavorenciuc, viitor viceprimar? : Eu și dl. Furtună suntem pregătiți oricând