FURT la indigo: Două mașini, cu cheile în contact, furate în același weekend, în aceeași localitate

Deși nu au legătură unul cu celălalt, două furturi de autoturisme au fost comise la indigo.

 

Unul a fost comis duminică, de un tânăr de 24 de ani, în localitatea Coțușca, unde un șofer și-a lăsat mașina pe marginea drumului, cu cheile în contact.

 

Cu o zi înainte

 

Sâmbătă, 30 martie 2019, un tânăr de 19 ani din comuna Coţuşca, după ce a consumat băuturi alcoolice la mai multe localuri de pe raza localităţii de domiciliu, a pătruns fără drept în curtea unei societăţi comerciale, de unde a sustras un autovehicul care se afla staţionat şi cu cheile în contact, pe care ulterior l-a condus pe mai multe drumuri publice din aceeaşi localitate.

 

Din verificări a reieşit că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt în scop de folosinţă şi conducere fără permis, tânărul fiind reţinut pentru 24 de ore în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Botoşani, urmând ca astăzi să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store