Furt de aproape un miliard la Victor Construct

 

Materiale de peste 80.000 de lei au dispărut în cîteva zile de la depozitul uneia dintre cele mari firme beneficiare de lucrări cu statul. Acesta este amplasat în Cătămărăşti Deal, pe fostul teren al Avicola, iar de acolo s-au sustrars circa 2 km de cablu electric.

depozit
Sute de kilograme de cablu dispărut

Depozitul se află chiar la strada principală, se întinde pe aproximativ două hectare şi este împrejmuit în mare parte cu gard. În plus, paza este asigurată prin intermediul unei firme de specialitate. SuiuCablul, care se pretează de obicei la construcţiile industriale, a fost sustras de pe şase tamburi. Trei au fost goliţi chiar pe locul unde se aflau, alţii trei au fost deplasaţi în jurul a 100 de metri. „Eu am văzut în 2 februarie că nu mai era cablul, iar pe 26 ianuarie îl văzusem acolo. Între aceste două date s-a întîmplat fenomenul”, ne-a declarat Dumitru Şuiu (foto dreapta), şeful depozitului de materiale al SC Victor Construct SRL. Acesta adăposteşte de la ciment şi cărămizi pînă la obiecte sanitare şi termice, mai tot ce este necesar pentru obiectivele la care lucrează firma, însă hoţii nu s-au atins decît de cablu. Angajaţii au constatat că lîngă locul unde au fost goliţi trei dintre tamburi există o spărtură în gard care înlesneşte drumul spre şoseaua principală. „Cine a acţionat trebuie să aibă puţină logistică, o maşină, un bomfaier, să fie mai multe persoane”, a mai spus Dumitru Şuiu. Acesta susţine că numai 50 de metri de cablu cîntăreşte în jur de 35 de kilograme, ceea ce înseamnă că nu putea acţiona o singură persoană.

„Ăştia îţi rîd în faţă dacă ştiu că nu ai probe”

Şeful depozitul şi-a sesizat superiorii şi a formulat şi o reclamaţie la Poliţie. Cum depozitul este amplasat pe teritoriul comunei Mihai Eminescu, la faţa locului s-a deplasat o echipă de la postul de poliţie din localitate, care a efectuat fotografii şi măsurători la faţa locului. Gireada„Marea mea nemulţumire este că nu au făcut traseul pînă la locul în care au fost plimbaţi trei dintre tamburi”, a afirmat Dumitru Şuiu. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean dau însă asigurări că s-a declanşat o anchetă şi că oamenii legii îşi fac treaba cît se poate de bine. „În ceea ce ne priveşte  efectuăm cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-au produs faptele şi identificarea autorilor”, a menţionat inspectorul principal Daniela Darea, purtător de cuvînt al IPJ.
Fenomenul sustragerii de bunuri în zonă s-a amplificat începînd cu 2010. Primarul de Mihai Eminescu are şi unele bănuieli. „În Cătămărăşti Deal este o şleahtă de golani eliberată nu de mult timp. Ăştia îţi rîd în faţă dacă ştiu că nu ai probe”, ne-a declarat Verginel Gireadă. Acesta crede însă că este posibil ca hoţii să provină şi din municipiul Botoşani.