Fundaşul care a gafat la ambele goluri: Nu mă surprinde Astra, e o echipă normală

Astra Giurgiu a câştigat cu 2 – 0 partida disputată cu FC Botoşani după doua faze care l-au avut în prim plan pe fundaşul central Sergiu Oltean. În minutul 14 l-a îmbrâncit în careu pe Bukari, arbitrul a arătat punctul cu var, iar Budescu a deschis scorul.

 


„Nu ştiu ce să zic de penalty, aş vrea să mă uit pe reluare"

În minutul 83 Yahaya a scăpat pe contraatac, l-a depăşit facil pe apărătorul roş-alb-albastru şi a stabilit scorul final printr-un şut din marginea careului. După partidă jucătorul adus în iarnă de la FC Braşov a avut câteva declaraţii ciudate.
„Nu mă surprinde Astra, e o echipă normală”, a spus Sergiu Oltean.
Când i s-a răspuns că, totuşi, al golul al doilea giurgiuvenii l-au surprins, a replicat: „la golul doi, da, a fost o fază, e o fază… în 90 de minute se poate întâmpla”.
Despre lovitura de la 11 metri pe care a provocat-o încă nu se hotărâse dacă a fost sau n-a fost.
„Nu ştiu ce să zic de penalty, aş vrea să mă uit pe reluare şi după aia pot să spun dacă a fost penalty sau nu, aşa, acum, nu-mi dau seama. S-a petrecut foarte repede faza şi nu-mi dau seama”, a afirmat Sergiu Oltean.

"De fiecare dată când au ajuns la poarta noastră, au dat gol”

Cert este însă că, în calitatea sa de fundaş, este nemulţumit de propria evoluţie după ce FC Botoşani a pierdut partida.
Despre meci per ansamblu?
„Au câştigat cu 2 – 0, ce să mai spunem? Noi cu ocaziile, ei cu golurile. Nu ţin minte să fi avut foarte multe ocazii, dar de fiecare dată când au ajuns la poarta noastră, au dat gol”.
Oricum, crede că, pe lângă diferenţa de valoare, cu echipe de top roş-alb-albaştrii intră timoraţi pe teren.
Indiferent de rezultatele ultimilor patru meciuri din etapa a XXXII – a FC Botoşani rămâne pe locul 8, cu 42 de puncte.
(S.B.)
CITEŞTE ŞI:
 Iftime l-a lăsat singur pe Şfaiţer la microfoane: 0 – 2 e nemeritat
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
 Antrenor Astra: Am suferit pentru această victorie