Funcționari morți la serviciu, s-a lucrat și la miezul nopții – UNDE se întâmplă asta - FOTOGALERIE

Pe parcursul anului mai mulți angajați ai unei instituții publice au decedat din cauza volumului de muncă foarte mare.

 

 

Unitatea de stat unde se lucrează până la epuizare este Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Pe parcursul anului aproximativ 40 de persoane care lucrau la această instituție au decedat la nivel național. 

 

Și la Botoșani a avut loc un astfel de eveniment nefericit, mai precis în luna iunie când unul din unul din cei mai vechi salariați ai Centrul Local Sulița a murit din aceeași cauză: multă muncă la birou și pe teren, iar odihnă puțină.

 

Astăzi, sătui de toate nemulțumirile din ultima vreme, funcționarii de la APIA au ieșit în stradă.

 

Astfel, între orele 9:00 – 12:00 atât la Botoșani cât și în alte județe, angajații au ieșit în fața instituției în care lucrează pentru o acțiune spontană de protest.

 

La nivelul țării aproximativ 2.000 de angajați au întrerupt activitatea, în timp ce, la Botoșani, din cei 100 de funcționari, 80 au semnat și au fost așteptați în fața sediului APIA.

 

Aceștia sunt nemulțumiți de salariile pe care le primesc în ciuda muncii enorme pe care o depun.

 

„Nu i-a pus nimeni să ne spună că o să ni se mărească salariile în primăvară. Parcă suntem la spitalul de Psihiatrie. Aceștia mai agitați sunt puși la muncă, că așa ni s-a transmis: Stați liniștiți  și munciți. Noi tot am fost obedienți, dar nu trebuia să ne mintă. Nici măcar nu avem pretenția să ne mărească salariile. Să ne lase salariile așa cum sunt. Nu vrem niște salarii nesimțite. S-au anunțat la protest între 2000-3000 de oameni”,

a declarat o angajată de la APIA

 

Un alt motiv de nemulțumire este discrepanța între salarii care există în acest moment

 

„Principala nemulțumire a noastră este faptul că avem un volum foarte mari de activități. Atragem sume foarte importante din bugetul european și cu toate acestea există o discrepanță între salarizarea făcută la centrele județene și salarizarea făcută în aparatul central. Am dori să se rezolve problema asta. Să dispară discriminarea financiară și colegii noștri din APIA centrală,

a declarat Viorel Bălăucă, angajat APIA

 

Angajații acestei instituții vor organiza o un protest legal, dacă lucrurile nu se vor rezolva.

 

 

 

 

download from google play download from apple store