Fumuri ucigaşe! Creştere alarmantă a cancerului pulmonar la Botoşani

 

Medicii specialiști în oncologie din cadrul Spitalului Județean Mavromati, susțin că numărul botoșănenilor depistați cu cancer pulmonar este din ce în ce mai mare. Cancerul pulmonar înregistrează  la nivelul județului Botoșani o creștere de aproximativ 10% față de anii precedenți.
fumatoare cancer pulmonar botosani

Potrivit specialiștilor în oncologie, această formă a bolii pulmonare este întâlnită mai frecvent la bărbați.
”Marea majoritate se prezintă în stadiu avansat de cancer pulmonar. Cauza este fumatul în primul rând, majoritatea sunt fumători, fumează 20-40 de țigări pe zi. Este întâlnit mai frecvent la bărbați. Am câteva cazuri care au supraviețuirea cea mai bună, acolo unde diagnosticul se pune în stadiul incipient este cel mai bine”,
a declarat
Tereza Cojocaru medic oncolog al Spitalului Județean.
Simptomele cancerului pulmonar sunt de obicei tuse persistente, seci, cu expectorări, cu sângerări. Medicii recomandă botoșănenilor să se prezinte din timp la cabinetele de specialitate pentru a depista boala în stadiul incipient pentru că atunci șansele la viață sunt mai mari. (A.D.)
[[banner]]
CITEȘTE:
Sute de botoșăneni omorâți pe patul de spital de stres sau țigări