Fumatul poate să ucidă: Bărbat găsit mort într-un incendiu izbucnit la Bucecea

Un incendiu izbucnit în după-amiaza zilei de miercuri 21 ianuarie 2015, în locuința unui bărbat din orașul Bucecea, s-a soldat cu decesul proprietarului.

 

Potrivit comunicatului de presă trimis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani (ISU), vecinii au văzut că iese fum din locuința acestuia și au solicitat sprijinul pompierilor. Apelul de ajutor a fost înregistrat puțin înainte de ora 17.00. La locul indicat, s-au deplasat, atât pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cât și pompierii voluntari din Bucecea.Primii care au ajuns la fața locului au fost membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bucecea.
Proprietarul, în vârstă de 67 de ani, a fost găsit decedat, în fața ușii de la intrare, în interior, cu hainele arse. În urma cercetărilor efectuate la fața locului s-a stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, după ce bărbatul a adormit în timp ce fuma.
CITEȘTE:
 Băiețelul cu chibrituri: A făcut scrum un adăpost de animale, din joacă