Fulop cel mic e optimist după egalul de la Cluj: Putem ajunge departe în acest sezon

Egalul cu CFR-ul le-a dat încredere celor de la FC Botoșani.

 

Primul meci al noului sezon de Liga 1 a adus şi prima surpriză. Campioana CFR Cluj a fost blocată pe teren propriu de FC Botoşani, care pleacă din Gruia cu o remiză, scor 1-1.

 

Golul moldovenilor a fost marcat de Lorand Fulop, mijlocaşul de 20 de ani al echipei lui Costel Enache.

 

"Am jucat contra campioanei României, a fost foarte bine, mai ales că ei au avut şi un meci oficial, Supercupa. Au jucat mai bine în prima repriză, dar după pauză am marcat şi ne bucurăm că am făcut un meci atât de bun. E un punct pe terenul campioanei României. Puteam chiar să marchez două goluri, dar nu a fost să fie. Totuşi, mă bucur că am luat un punct de aici", a spus Fulop.

 

 

În ceea ce priveşte obiectivele moldovenilor, jucătorul care a adus primul punct stagional pentru Botoşani preferă să evite un răspuns clar, scrie Digisport

"Nu ne gândim la play-off, acum ne concentrăm pe următoarea etapă. Dar suntem o echipă foarte unită, am rămas foarte mulţi jucători vechi, iar cei care au venit s-au acomodat foarte uşor. Sunt convins că putem să ajungem departe în acest sezon",

a precizat Fulop.

 

 

 

download from google play download from apple store