Fratele lui Ţurcanu oftând : Am votat pentru continuitateVIDEO

 

În premieră, fraţii Ţurcanu şi-au exercitat dreptul constituţional împreună, la secţia 34 din municipiul Botoşani. Florin şi Mihai au venit împreună puţin după ora 11 la Şcoala 14. Ei au votat pe listele suplimentare şi la final au acordat unul lângă celălalt declaraţii jurnaliştilor.

Dacă preşedintele Consiliului Judeţean a anunţat optimist că se va face pragul şi referendumul va fi validat, şeful Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor a avut o poziţie oarecum surprinzătoare. Întrebat cum a votat acesta a oftat şi apoi a spus: „pentru continuitate, pentru stabilitate şi pentru liniştea românilor în primul rând. Să terminăm odată cu toată această nebuneală şi stres la nivel naţional”. Mihai Ţurcanu a mai arătat totuşi că a votat împreună cu Florin deoarece au convingeri politice similare, subliniind că „în primul rând eu sunt fratele lui”.
DUMINICĂ STAŢI PE BOTOŞĂNEANUL ŞI ALFAŢI CUM DECURGE REFERENDUMUL, CUM, UNDE ȘI DACĂ VOTEAZĂ OFICIALITĂŢILE ŞI PRIMELE REACŢII DE LA PARTIDE DUPĂ ÎNCHIDEREA URNELOR



VEZI ŞI:
 Ţurcanu, vot cu Mihai şi Roxana, pe listele suplimentare din oraş VIDEO & FOTOGALERIE