FOTOREPORTAJ Spectacol auto, vestimentații de catwalk, sarmale suflate cu aur & sos de bambus picant pentru invitați unu și unu – LISTA invitaților și MENIUL de la nunta lui chef Silviu

A fost un adevărat festin culinar la nunta de sâmbătă spre duminica dintre Silviu Furdui și Adriana – Gabriela Sabie. Mirele a ținut neapărat să se ocupe de meniu în săptămâna marelui eveniment, așa că a rezultat o nuntă plină de delicatesuri.

 

Aperitiv, pește, sarmale, friptură și desert au fost cele cinci felurile pregătite pentru invitați. Cel din urmă a fost asigurat de Casa Dulce, cu care chef Silviu Furdui a colaborat anul acesta la expoziția dinaintea Paștelui inițiată de omul de afaceri Florian Moruzi.
Și pentru că veni vorba de meseni, aceștia au fost de altfel așteptați la petrecere cu meniurile pentru bar și pentru bucătărie și un mesaj amuzant: dacă citiți acest mesaj înseamnă că stați jos, vă invităm pe ringul de dans. Printre invitați s-au regăsit familiile Tonino Boldea, Florian Moruzi, Răzvan Baltă, Răzvan Iacob, Răzvan Rotaru, Dragoș Șoptelea, Nicu Catană, Ernest Jacab, Dumiru Vasiliu, Cristi Popovici, Dan Ursu, Dumitru Zmău, Paul Tomescu, Mihai Bunduc, Aurel Ștefan, Radu Anton, Bogdan Ursu.
Nunta propriu-zisă a avut loc în salonul Crescendo inaugurat cu această ocazie de Daniela și Cornel Șfaițer în centrul comunei Vorona.
La o asemenea listă de invitați și vestimentațiile au fost pe măsură, de la fiicele nașilor la soțiile patronilor și directorilor prezenți, nunta părând o veritabilă prezentare de modă.
A fost și un adevărat spectacol auto, o mulțime de bolizi de peste 50.000 de euro exemplarul putând fi admirați sâmbătă la Vorona, localitatea natală a mirilor.
(S.B.)


Meniul ”made in chef Silviu”  


Aperitiv

Bresaola
Salam cu piper
Chorizo
Tapenadă de masline
Cremă de brânză cu prune în cognac
Crevete cu sos de bambus picant
Roșii cherry cu mozzarella bocconcini
Salată cu muguri de pin, avocado și morcovi
Mozzarella cu pesto și bresaola
Icre cu somon


Pește


Biban de mare cu sparanghel și parmezan, piure de cartof dulce și caviar de sfeclă roșie


Sarmale


Sarmale de berbucț suflate cu praf de aur pe pai de cus-cus și sos de iaurt cu mentă


Steak


Mușchi de vită cu hribi marinați și sos demiglace cu vin roșu

Desert


Înghețată, tort

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:42232:Nunta sezonului cu chef Silviu Furdui & Gabriela și soții Șfaițer nași – nuntă tradițională cu jurăminte, urări pentru ”jupâneasă”, covor roșu cu inimi, lacrimi și... Talisman – VIDEO & GALERIE FOTO ]]

[[galerie-foto]]

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:42238:Mirele a oprit nunta în loc – FOTOGALERIE moment emoționant la nunta sezonului ]]