Fotografi din toată țara îl caută pe Eminescu la Ipotești

În perioada 14-17 iulie - 2016, Memorialul Ipoteşti şi Clubul Fotografilor FOCUS Botoşani vor organiza o Tabără Naţională de artă fotografică având ca temă, „Căutându-l pe Eminescu”.

 


În cadrul taberei, fotografii înscrişi (din Iaşi, Braşov şi Botoşani) se vor strădui să arate, prin intermediul fotografiilor, valorile specifice locului. Coordonatori şi îndrumători vor fi profesorii Andrei Baciu (fotograf profesionist) din Măgurele, județul Prahova şi Sergiu Manolache (autor al monografiei comunei Mihai Eminescu).


Scopul acestui proiect este acela de a descoperi şi fotografia locurile pe unde a copilărit marele poet, într-o încercare de a pătrunde spiritul său, printre obiectele care odinioară au aparţinut familiei sale, dar şi prin intermediul locurilor pe care le-a îndrăgit atât de mult, transfigurându-le liric în opera sa, scrie Dorohoi News.

 

La finalul taberei, cele mai reuşite fotografii vor fi selectate într-o expoziţie itinerantă, la Memorialul Ipoteşti şi la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” din Iaşi.

 

Citește și: Seri melancolice la casă de cultură, la memorial şi la un hotel