Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de studii Mihai Eminescu, Clubul Fotografilor Focus Botoşani şi Clubul Fotografilor din Iaşi a organizat, în perioada 13-16 iulie 2017, ediţia a II-a a taberei de fotografie Căutându-l pe Eminescu.
La ediţia a II-a, organizatorii si-au propus să meargă pe urmele lui Eminescu vizitând şi fotografiind mănăstirile, bisericile, Primăria Botoşani, Hotelul Rareş, casa în care a locuit Harieta, sora poetului, care l-a îngrijit în ultimii ani ai vieţii.
Deschiderea Taberei de artă fotografică intitulată „Căutându-l pe Eminescu“, ediţia a II-a a avut loc în prezenţa conf, univ, dr. Ala Sainenco, managerul Memorialului Ipoteşti, şi a fotografilor din judeţele Iaşi, Botoşani, Suceava şi Neamţ. Cu acest prilej, s-a propus un proiect fotografic de către Centrul „Europe Direct“ din Botoşani.
Programul primei zile zilei a continuat cu un pelerinaj pe traseul Mănăstirea Sihăstria Voronei - Peştera Sfântului Onufrie de la Vorona - Mănăstirea Vorona - Mănăstirea Agafton, unde Eminescu îşi vizita cele două mătuşi călugăriţe. Participanţii au fost însoţiţi de Relu Oneaga, coordonatorul evenimentului din partea Memorialului Ipoteşti, şi de Liliana Grecu, consultant artistic în cadrul memorialului. În aşezările monahale menţionate s-au prezentat datele istorice ale bisericilor, dar şi odoarele de mare preţ adăpostite de acestea. Unul dintre cele mai deosebite obiective a fost Peştera Sfântului Onufrie, unde există un mic altar între stâncile brăzdate de fagi.
În a doua zi traseul a cuprins următoarele obiective: : Biserica Popăuţi, Biserica Uspenia, Biserica Lipovenească Naşterea Maicii Domnului, Biserica Armenească Adormirea Maicii Domnului precum si două galerii subterane din centrul vechi al oraşului.
În ultima zi de tabară fotografii au ajuns de dimineaţă la Lacul cu Nuferi, iar apoi au vizitat sinagoga, primăria, Galeriile de Artă „Ştefan Luchian” şi Parcul „Mihai Eminescu” din Botoşani. Aceste obiective ţin de perioada în care poetul naţional a trăit, sediul Primăriei Botoşani fiind locul unde a lucrat pentru o vreme „Luceafărul poeziei româneşti”. Fotografii din cele patru judeţe ale Moldovei au avut o scurtă întâlnire cu primarul oraşului, Cătălin Mugurel Flutur, care a fost impresionat de proiectul Memorialului Ipoteşti. Tabăra s-a încheiat la orele amiezii cu o serie de discuţii legate de turele foto din cele trei zile de activităţi.
Cele mai reuşite fotografii vor fi expuse la Memorialul Ipoteşti şi în casetele de expunere din Parcul Mihai Eminescu din Botoşani. La tabără au participat fotografii de la cluburile foto din Iaşi, Piatra Neamţ, Rădăuţi şi Botoşani.