FOTO Președintele FRF a venit la Botoșani în ziua în care se decide campioana României: Am vrut să spun Liga Profesionistă, dar nu de fotbal

Preşedintele Federației Române de Fotbal a preferat sâmbătă să se deplaseze până la Văculești, în județul Botoșani, la un turneu de copii, deși este ziua în care se decide campioana României la fotbal.
 

 

În această după amiază, Răzvan Burleanu a mers împreună cu Ciprian Paraschiv în comuna Văculeşti din judeţul Botoşani, la un turneu judeţean destinat copiilor.
Burleanu s-a fotografiat mai toţi cei prezenţi la terenul de fotbal şi a părut mai puţin interesat de cine va ieşi campioana României în acest sezon.


"Am o serie de vizite în teritoriu. Am fost la Bacău, astăzi la Botoşani, mâine la Iaşi. Colegii mei sunte pe cele trei stadioane unde se va stabili campioana Ligii I”, a spus Răzvan Burleanu, citat de ProSport.


Întrebat despre noul scandal din Liga I şi cine va câştiga campionatul în caz de egalitate de puncte, preşedintele FRF şi-a continuat meciul de la distanţă cu LPF şi a ţinut să ironizeze forul condus de Gino Iorgulescu.


"În primul rând nu ne putem exprima. Avem o Ligă Profesionistă de Fotbal care vă poate răspunde acestei întrebări. Ei sunt organizatorii. Scuze. Am vrut să spun Liga Profesionistă, dar nu de fotbal. Există posibilitatea să se decidă campioana la TAS. Cred că oricare dintre echipe, atât timp cât va decide acest lucru, va merge la TAS", a declarat Răzvan Burleanu.


Președintele FRF se află de fapt într-un turneu electoral prin Moldova în care încearcă să obțină sprijinul asociațiilor județene de fotbal în perspectiva alegerilor care vor avea loc anul viitor în cadrul federației.

FOTO: ProSport