Fostul viceprimar, după alegeri: Ne așteptam la mai mult / Avem un rol așa ca de arbitru VIDEO

La conferința săptămânală de la sediul AUR Botoșani a luat parte și Marian Murariu.

 

Mesaj cu mulțumiri

 

 

Marian Murariu ar urma să depună jurământul în Consiliul Local din partea AUR Botoșani.

 

Mai întâi, fostul viceprimar le-a mulțumit botoșănenilor care au ieșit la vot pe 9 iunie.

 

Marian Murariu, viitor consilier local.

„În primul rând vreau să mulțumesc tuturor cetățenilor care s-au prezentat la vot. Este un drept democratic, obținut de înaintașii noștri prin jertfă. De aceea, este foarte bine să ni-l exercităm. Deși, prezența la vot a fost mai mare ca în 2020, totuși suntem în urmă față de alte țări europene și dacă vrem să recuperăm decalajul față de alte țări mult mai dezvoltate trebuie în primul rând să facem acest lucru prin participarea la vot”
 

 

Cât despre rezultatul alegerilor a arătat că era loc de mai bine.

 

Marian Murariu, viitor consilier local.

„În ceea ce privește rezultatul alegerilor este evident că ne-am fi dorit mai mult și ne așteptam la mai mult. Se pare că manevra cu comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare le-a ieșit celor de la putere. Dacă alegerile locale ar fi avut loc în septembrie, la împlinirea a patru ani de la învestirea actualului mandat cu siguranță rezultatul ar fi fost altul. Noi, cei de la Partidul AUR, fiind un partid mai tânăr și mai mic nu am avut timp să ne organizăm atât de repede așa ca partidele vechi, tradiționale”
 

 

„Ne vom mobiliza mult mai bine”

 

În continuare, Marian Murariu a susținut că AUR Botoșani va urmări dacă adversarii politici se vor ține de promisiuni și „va sancționa” derapajele atunci când va fi cazul.

 

Marian Murariu, viitor consilier local.

„Noi însă am învățat din această experiență, ne vom mobiliza mult mai bine la următoarele alegeri, vom coopta noi membri din toate categoriile sociale și din toate categoriile de vârstă și cu siguranță la următoarele alegeri vom obține un rezultat mult mai bun. Vom urmări îndeaproape ceea ce au promis adversarii noștri politici și atunci când vom observa că deviază de la ceea ce au promis cetățenilor vom atrage atenția din opoziție. Dacă vom fi aliați la putere în continuare vom atrage atenția pentru că acesta este rolul nostru, de asta ne-au votat cetățenii și chiar dacă suntem un partid mic, avem un rol așa ca de arbitru”
 

 

În plenul municipal, AUR Botoșani va avea trei consilieri locali.