Fostul primar vrea bani la cimitire - Mulţi oameni merg mai mult în cimitir decât în parc

 

Fostul primar al municipiului Botoşani din perioada 2000 – 2004 a solicitat în cadrul şedinţei Consiliului Local de vineri suplimentarea fondurilor destinate comitirelor. Acesta a recomandat retragerea a 100.000 de lei din subvenţia la căldură şi redirecţionarea spre SC Urban Serv SA pentru investiţii în locurile de veci.
Actualul consilier local şi-a justificat propunerea prin afluenţa mare de botoşăneni. El ar fi dorit ca banii să fie utilizaţi pentru alei şi iluminat public. „În cimitir mergem ca în parc, fiecare dintre noi avem părinţi sau fraţi care sunt sunt acolo şi cred că trebuie să ne gândim că foarte mulţi botoşăneni merg mai mult în cimitir decât în parc şi până la urmă e un respect faţă de noi într-o asemenea chestiune”, a afirmat Florin Egner. Aceasta a adăugat că a făcut demersuri la SC Urban Serv SA, unitatea municipalităţii care administrează cimitirele, pentru susţinerea unor asemenea investiţii, dar nu au putut fi incluse în buget din lipsă de fonduri.
La rândul său primarul a explicat că reprezentanţii unităţii în cauză nu au cerut fonduri pentru aşa ceva. „Nu am avut pe propunerile de Urban Serv o poziţie distinctă ca noi să alocăm bani acolo şi dacă nu cere, nu dai”, a afirmat Cătălin Flutur. Edilul şef a menţionat totuşi că în ultimii doi ani s-au făcut investiţii în domeniu, extinzându-se atât suprafaţa Cimitirului Pacea, cât şi aria acoperită de iluminat.
CITEŞTE ŞI:
 Stupefiant - osemintele îngropaţilor de la Pacea lăsate pradă animalelor - GALERIE FOTO