Flutur le dă peste nas lui Portariuc & PSD-iştilor cu banii CJ-ului

 

Criticat de social-democraţi pentru proiectul de buget întocmit pe anul în curs primarul de Botoşani a contraatacat. Edilul şef a arătat că, dacă acesta nu îi mulţumeşte pe consilierii opoziţiei din Consiliul Local, tocmai ei şi colegii lor sunt responsabili pentru situaţia creată.

Motivul îl reprezintă alocarea unor sume în bătaie de joc de către Consiliul Judeţean din fondurile primite de la bugetul de stat pentru echilibrarea celor locale. Tocmai majoritatea PSD – PNL din CJ a fost cea care a a tăiat financiar  municipalitatea, acordându-i mai puţini bani şi decât comunei Coşula. “Într-adevăr este un buget optimist, dar este un buget serios şi foarte bun. Acest buget putea să fie şi mai optimist şi mai bun dacă sursele de venit la buget erau completate şi cu nişte sume reale de care municipiul Botoşani are nevoie. Am fost destul de elegant în prezentarea acestui buget şi am amintit numai undeva, puţin, în treacăt, că nu am luat în calcul suma repartizată de Consiliul Judeţean pentru municipiul Botoşani”, a afirmat Cătălin Flutur. El a menţionat că a cerut de la CJ 9,2 milioane de lei, dar s-ar fi mulţumit şi cu o treime din această sumă, însă nici măcar atât nu i s-a dat. În aceste condiţii unele cheltuieli, precum cele privind persoanele cu handicap, nu sunt acoperite, iar edilul şef a remarcat că, spre deosebire de anii precedenţi, de această dată PSD-iştii nu au ridicat această problemă ştiind că respectivele cheltuieli nu sunt bugetate fiindcă nu s-au atribuit fonduri de către majoritatea USL din CJ.
„Cel puţin declarativ dvs. să ieşiţi să spuneţi: municipiul a fost neîndreptăţit”
„Haideţi să ne gândim cum arăta bugetul cu suma corectă acordată municipiului Botoşani din acel 20% de la CJ. Nici măcar nu am vrut să amintesc aici ca să nu duc discuţia pe un alt tărâm, dar acest buget ar fi fost clar mult mai bun şi poate am fi acoperit mult mai multe probleme şi aveam bani să acoperim până la capăt o serie de cheltuieli”, a mai spus primarul. În final el a sugerat consilierilor opoziţiei să facă demersuri pentru repartizarea unor sume mai mari de bani de la CJ către municipalitate. „Mi-aş dori dlor consilieri care aveţi puterea de a influenţa în vreun fel decizia politică de la CJ să vă gândiţi la municipiul Botoşani şi cel puţin declarativ dvs. să ieşiţi să spuneţi: municipiul a fost neîndreptăţit, eu ca şi consilier de nu ştiu ce culoare cer să se dea bani municipiului Botoşani”, a încheiat primarul Flutur. Bugetul municipiului a fost aprobat vineri cu voturile împotrivă ale PSD-iştilor şi cu o abţinere a unui PNL-ist.
CITEŞTE ŞI:
 ACUM : Şedinţă cu sală arhiplină la municipiu, Portariuc „rupe” bugetul