Fostul antrenor al FC Botoșani îl REFUZĂ pe Becali: Nu vă spun motivele!

În urma refuzului primit, Gigi Becali a hotărât să nu se mai grăbească în alegerea unui antrenor.

 

Liviu Ciobotariu a fost în pole-position pentru a o prelua pe FCSB, după ce Nicolae Dică (42 de ani) a demisionat, însă antrenorul lui FC Voluntari a refuzat oferta lui Gigi Becali.

 

În cadrul conferinței de presă premergătoare meciului FC Botoșani - FC Voluntari, din etapa a 17-a din Liga 1, Ciobotariu a recunoscut că a fost în discuții cu Gigi Becali, însă tehnicianul a decis să rămână la cârma grupării ilfovene.

 

 

”Cei de la FCSB m-au dorit. A fost decizia mea!”

 

”Într-adevăr, cei de la FCSB m-au dorit. Vreau să-i mulțumesc domnului Gigi Becali, care s-a gândit la mine. Probabil că am avut rezultate bune la Voluntari, am fost apreciat pentru ceea ce am făcut aici și în cariera mea. Nu vreau să discut prea multe. Nu vă spun motivele, nu pot să vă spun gândurile mele și ce am discutat cu cei de la FCSB. A fost decizia mea! Dacă acum sunt îmbrăcat cu tricoul lui FC Voluntari, înseamnă că mi-am dorit să fiu aici”,

a transmis Liviu Ciobotariu.

 

În urma refuzului lui Ciobotariu, Gigi Becali a hotărât să nu se mai grăbească în alegerea unui antrenor, iar Mihai Pintilii (37 de ani) va conduce echipa cel puțin până la jumătatea lunii noiembrie, când va fi o pauză competițională, scrie digisport.ro.

 

”Până când e pauză, nu mai numesc niciun antrenor. O să stea Pintilii pe bancă și cu West Ham, și cu Rapid, și cu Craiova. Am vreo zece antrenori pe listă, dar nu iau nicio decizie până la pauza competițională. Dacă batem pe Rapid și pe Craiova, rămâne Pintilii. De meciul cu West Ham? Ce așteptări să am? Să câștigăm meciul și să luăm banii”,

a declarat Gigi Becali.

 

(Foto: digisport.ro)