Foști profesori și colegi, impresionați de drama fetelor din autocar: Să fim solidari, să ne mobilizăm și să ajutăm!

Două dintre cele două victime ale accidentului de sâmbătă noaptea au fost eleve ale unei școli din municipiul Botoșani.

 

Este vorba despre Alexia și Elena, ambele aflate în prezent în grija medicilor din Iași. În cazul Alexiei, echipa de la Spitalul de Copii din capitala Moldova a reușit să facă minuni, și anume să îi reatașeze ambele brațe amputate în timpul accidentului.

 

Profesorii de la Școala Gimnazială ”Petru Rareș” din municipiul Botoșani au făcut un apel către elevi, părinți și cadre didactice pentru a dona sângele atât de necesar refacerii celor două copile.

 

”Dragi oameni mărinimoși ai școlii noastre, copii, părinți, cadre didactice, prieteni. Aproape cu toții le-am cunoscut pe Alexia Tudose și pe Elena Străchinariu, două fetițe talentate și pline de viață, care până anul trecut au fost elevele școlii noastre. Alexia și Elena au mare nevoie de voi, de noi toți! În urma cumplitului accident de sâmbătă noapte, Elena este grav rănită, iar Alexia și-a pierdut ambele brațe. Medicii fac tot posibilul sa le salveze, sa le redea viața normală de care trebuie să se bucure și acești copii. Și noi putem face ceva”,

cadrele didactice de la Școala Gimnazială ”Petru Rareș”

 

Mai exact, mobilizarea este pentru astăzi, când cei doritori pot dona sânge.

 

”Putem dona sânge, atât de necesar lor, în aceste momente, cât și celorlalți răniți în accident. Să fim solidari, să ne mobilizăm și să ajutăm! Ne întâlnim luni, la Centrul de Transfuzii Botoșani, între orele 9-12. Să ne rugăm pentru Alexia și Elena! Doamne ajută!”,

cadrele didactice de la Școala Gimnazială ”Petru Rareș”