Fost șef de Poliție, trimis în judecată pentru abuz în serviciu – VEZI de ce este acuzat

În dimineața zilei de astăzi, 10 martie 2015, magistrații de la Tribunalul Botoșani au decis începerea judecării cauzei în ceea ce-l privește pe fostul șef al Poliției de Frontieră Botoșani.

 

La mijlocul lunii octombrie a anului trecut, Marcel Bădașcă a dat ordine subordonaților săi de a scoate ilegal din camera de corpuri delicte a unității, patru saci de rafie cu mai bine de 1.200 de pachete de țigări, introduse ilegal în țară, țigări pe care fostul șef al Sectorului Poliției de Frontieră Botoșani le-a folosit în scop personal. A cauzat astfel un prejudiciu de peste 13.000 lei bugetului de stat.
Procurorii DNA Suceava au dispus, la sfârșitul lunii ianuarie 2015, trimiterea dosarului spre judecată la Tribunalul Botoșani cu propunerea de a se efectua controlul judiciar pe o durată de 60 de zile, însă magistrații au respins cererea formulată de către Serviciul Teritorial Suceava al DNA, ca fiind „neîntemeiată”.
Astăzi, 10 martie, s-a stabilit începerea cercetării pentru săvârșirea infracțiunii de „abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu modif. și complet. ulterioare”, se arată în încheierea publicată astăzi de către magistrații Tribunalului Botoșani.
(C.B.)

CITEȘTE:
Polițistul „Țigaretă” din Botoșani scapă cu basma curată: A intrat în atenția DNA după ce a vândut țigări de contrabandă