Fost primar încarcerat la Botoșani, s-a PREDAT singur Poliției

Condamnat la 3 ani de închisoare, fostul primar s-a predat aseară Poliției, el fiind adus sub escortă la Penitenciarul Botoșani.

 

Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat În data de 23 martie 2020 pe Săvel-Viorel Botezatu (60 de ani), fostul primar al comunei sucevene Udești, la trei ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de „folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente sau declarații false”.

 

După ce a fost comunicată sentința, fostul primar s-a prezentat aseară la sediul Postului de Poliție Udești de unde a fost preluat de un echipaj și dus la Penitenciarul Botoșani. Acesta a fost încarcerat la ora 19.10.

 

Potrivit Obiectiv de Suceava, fostul primar de la Udeşti, şi casiera primăriei din localitate, au fost reţinuţi la sfârşitul anului 2014 de procurorii Anticorupţie. Săvel Botezatu a fost acuzat de influenţarea declaraţiilor, şantaj şi tentativă la comiterea infracţiunii de prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.

 

El a mai fost judecat pentru „prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor” şi complicitate la comiterea infracţiunii de „prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor”.

 

Totodată, primarul ar fi sprijinit-o pe casiera primăriei să obţină nejustificat de la APIA Suceava, în campania 2013 şi în numele ACAUP Oadici Udeşti, suma de 416.782 de lei provenită din fonduri europene, prin depunerea de documente fictive, sumă ce a ajuns, sub forma redevenţe, în contul Primăriei Udeşti a cărui ordonator de credite era Săvel Botezatu.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store