Oțelul Galați a obținut un punct important din meciul cu
FC Botoșani, având în vedere că echipa lui Marin se află la un loc de retrogradare, în momentul de față cu 14 puncte în campionat.
Florin Cernat, gălățeanul întors acasă, s-a arătat rezervat cu privire la șansele echipei sale de a rămâne în prima ligă și surprins de jocul pe care botoșănenii îl arată de la începutul returului.
„Vreau să felicit echipa pentru că astăzi am avut atitudine, dar din păcate nu am reușit să câștigăm. Noi ne jucăm șansa până la capăt. Eu nu vreau să retrogradăm, dar suntem multe echipe care se bat acolo și sperăm totuși să scăpăm, va fi greu. Botoșani în tur a avut șanse foarte bune, dar în retur nu mai au același joc bun ca înainte. Botoșaniul, de la care mă așteptam să continue etapa bună, se pare că nu mai are rezultate la fel de bune”, a declarat acesta.
Florin Cernat s-a întors acasă după 14 ani petrecuți la echipe din țară și din afară, pentru a fi aproape de familia sa, potrivit propriilor declarații.
Totodată, întrebat de ce crede că forța multor echipe stă în jucători cu experiență, trecuți de prima tinerețe, acesta a declarat că
„nu mai avem viitor, nu mai vin din urmă jucători, copiii nu mai vin, preferă să stea acasă la calculator, părinții au o vină pentru că nu-i ajută pe copii să facă sport”.
(C.B.)
CITEȘTE:
Flocea de Galaţi: Meritam să câştigăm; Voiaţi să se termine 7 – 7?