Flocea de Galaţi: Meritam să câştigăm; Voiaţi să se termine 7 – 7?

Antrenorul oaspeţilor s-a enervat la conferinţa de presă de după FC Botoşani – Oţelul Galaţi 1 – 1. Florin Marin s-a arătat nemulţumit de întrebările unui jurnalist privind calitatea jocului.

 

„Voiaţi să se termine 7 – 7?” a întrebat cel poreclit „Flocea”, după care şi-a exprimat insatisfacţia faţă de rezultatul final: „după aspectul jocului meritam să câştigăm, am avut situaţii mai clare, contraatacuri periculoase, dar nu am avut pasa finală”.
Tehnicianul gălăţenilor şi-a felicitat jucătorii că nu au cedat la 1 – 0 şi că au menţinut presiunea la poarta botoşănenilor şi după ce au reuşit să egaleze.
„A fost un joc bun, cu un ritm foarte ridicat între două echipe care au jucători de calitate. Echipa mea s-a prezentat bine, modul de exprimare a fost bun, am avut perioade de joc foarte bune, în care am avut iniţiativa, am controlat jocul, am avut situaţii mari şi în prima repriză, chiar şi în a doua repriză”, a mai spus Florin Marin.
El a recunoscut că nulul de la Botoşani „nu ne ajută foarte mult, dar ne menţine în luptă”.(S.B.)
VEZI ŞI:
 Golul care a înşelat peste 4.000 de oameni – VIDEO & GALERIE FOTO