Fost jucător de la CSU Suceava, găsit mort sub dărâmături în Turcia alături de copil și soția însărcinată: Onorați că te-am cunoscut!

Clubul de handbal masculin CSU Suceava a anunțat că în cursul zilei de luni a fost găsit trupul neînsuflețit al fostului jucător Cemal Kutahya.

 

Acesta a fost prins sub dărâmături după cutremurul care a avut loc în urmă cu o săptămână în Turcia.

 

Potrivit impresarului lui Cemal, au fost găsite și trupurile băiețelului și soției lui Cemal, care era însărcinată în 5 luni. Decesul sportivului a fost confirmat și de Federația Turcă de Handbal.

 

”Am aflat cu profundă tristeţe vestea morţii dragului nostru Cemal Kutahya, căpitanul echipei noastre naţionale de handbal masculin, şi a fiului său, Cinar Kutahya, care au rămas sub dărâmăturile casei în care locuiau în Antakya. Condoleanţele noastre! Vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a onora numele lui Cemal Kutahya, care ani de zile a reprezentat cu succes ţara noastră la cel mai înalt nivel. Mulţumim, Cemal, pentru tot ce ai făcut pentru ţara noastră. Nu te vom uita”, se arată într-un comunicat transmis de Federația Turcă de Handbal, citat de clubul sucevean.

 

 

 

 

În vârstă de 32 de ani, Cemal Kutahya a fost legitimat la CSU Suceava în sezonul 2021-2022. Potrivit obiectivdesuceava.ro, după despărțirea de echipa suceveană interul dreapta s-a întors în țara natală, la Hatay SK, grupare care ocupă primul loc în Superliga din Turcia.

 

”Suntem onorați că te-am cunoscut. Odihnește-te în pace”, au transmis foștii săi colegi de la CSU Suceava.