Forţa Civică Botoşani - preşedintele Parlamentului Ungariei, persoană non-grata

 

Partidul Forţa Civică solicită şi prin intermediul filialei de la Botoşani Guvernului României să-l declare persoana non-grata pe preşedintele Parlamentului Ungariei, Kover Laszlo.
Acesta ar fi sfidat Constituţia României sâmbătă seara, la Târgu Mureş, unde a afirmat că statul ungar sprijină dorinţa de autonomie, iar ceea ce vrea Consiliul Naţional Secuiesc este „legal, corect şi modern”, este „viitorul naţiei şi porunca lui Dumnezeu”. De asemenea, Kover a spus că dorinţa de obţinere a autonomiei este întemeiată şi, din punct de vedere moral, „corespunde voinţei Creatorului şi voinţei oamenilor”, iar maghiarii trebuie să aibă încredere în „succesul politicii naţionale". Comunicatul este semnat de preşedintele Ştefan Iuraşcu.