Câmpanu, demersuri pentru menţinerea spitalului din Darabani

 

Senatorul Liviu Câmpanu susţine că a făcut demersuri la nivel central pentru ca spitalul din Darabani să nu fie transformat într-un cămin de bătrâni. El a făcut public acest lucru printr-un comunicat de presă prin care a lansat şi un apel către consiliile locale din Dorohoi şi Darabani de a iniţia proiecte de hotărâre prin care să îşi dea acordul pentru ca unitatea spitalicească să funcţioneze ca secţie a Spitalului Municipal din Dorohoi. Redăm în continuare comunicatul remis de biroul de presă din cadrul cabinetului parlamentarului.
"Ca urmare a demersurilor făcute de d-l senator Liviu Câmpanu şi în urma discuţiilor avute astăzi, 15 martie 2011, cu d-l secretar de Stat Cristian Iremie la sediul Ministerului Sănătăţii, şi cu d-l secretar de Stat Valentin Mocanu de la Ministerul Muncii, spitalul din Darabani nu va fi transformat în cămin de bătrâni, ci va putea funcţiona în continuare, ca secţie exterioară a Spitalului Municipal Dorohoi. Pentru aceasta însă, este nevoie ca ambele consilii locale – de la Darabani şi cel de la Dorohoi, să adopte câte o hotărâre de Consiliu Local care să-şi dea acordul pentru această transformare.  Sunt convins că aceste hotărâri de consilii locale vor fi aprobate pentru că sunt în avantajul ambelor localităţi: Dorohoiul îşi va mări veniturile din servicii medicale, iar Darabaniul va păstra activitatea spitalicească la nivelul oraşului. Îmi permit să mulţumesc anticipat primarului municipiului Dorohoi şi consilierilor locali din Dorohoi pentru susţinerea demersului nostru. Această realizare arată, o dată în plus, că acolo unde este responsabilitate faţă de  necesităţile cetăţenilor, problemele pot fi rezolvate, indiferent de culoarea politică: astfel un senator independent, membru UNPR, împreună cu un primar PSD, un primar PNL şi consilieri locali din toate formaţiunile politice, au găsit modalitatea de comunicare şi sensibilizare a actualei puteri, pentru realizarea unei probleme punctuale, de o deosebită importanţă pentru dărăbăneni dar şi pentru locuitorii comunelor învecinate", se arată în comunicatul de presă.