Ţigări de contrabandă descoperite la frontiera cu Ucraina.
Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și ridicat în vederea confiscării aproape 90.000 de ţigarete de contrabandă, în valoare de peste 67.000 de lei.
În data de 11 ianuarie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani, acţionând în vederea valorificării unor informaţii, au organizat o acţiune punctuală pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de contrabandă, în zona de competență.
Astfel, în jurul orei 16.50, polițiștii de frontieră au observat trei persoane care nu îşi justificau prezenţa în zona de responsabilitate.
S-a procedat la urmărirea persoanelor, poliţiştii de frontieră au efectuat somaţiile legale, fiind trase două focuri de armă în plan vertical, fără a fi înregistrate victime sau pagube materiale.
Profitând de terenul accidentat şi vizibilitatea scăzută, cele trei persoane au reuşit să fugă printr-o zonă împădurită. Imediat au fost anunţate autorităţile de frontieră ale statului vecin despre caz.
În zona în care au fost observate persoanele, poliţiştii de frontieră au descoperit trei colete voluminoase, învelite în folie de polietilenă neagră, abandonate.
La inventarierea bunurilor a reieşit faptul că în colete erau ţigarete, fiind stabilită cantitatea de 89.600 de ţigarete (4.480 de pachete), în valoare de 67.200 de lei, bunuri ce au fost ridicate de poliţişti, în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă şi intrarea sau ieşirea din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat în vederea depistării şi identificării tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.