Focar la un centru social din Botoșani, șase persoane infectate cu COVID transportate la spital

Șase persoane au fost fost internate. 

 

Cinci asistaţi social şi un angajat de la Centrul de îngrijire şi asistenţă pentru persoanele adulte cu dizabilităţi din localitatea Dersca din judeţul Botoşani au fost diagnosticaţi cu COVID-19, a declarat, joi, pentru Agepres, directorul Direcţiei de Sănătate Publică, Monica Adăscăliţei.

 

Potrivit sursei citate, cei cinci beneficiari şi un îngrijitor al centrului au fost confirmaţi pozitiv cu SARS-CoV-2 în urma unor testări periodice la care sunt supuşi persoanele instituţionalizate şi angajaţii centrelor sociale.

 

"Au fost luate toate măsurile pentru evitarea răspândirii focarului. Beneficiarii şi îngrijitorul urmează a fi preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la spital, pentru internare",

a afirmat Adăscăliţei.

 

Centrul de la Dersca, în care se află în total 26 beneficiari şi 24 salariaţi, a fost carantinat.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store