Foc mocnit în rândul unor bugetari de la Botoșani: Am renunțat momentan  

Membrii Federației „Solidaritatea Sanitară” s-au întrunit vineri 12 octombrie 2018 pentru a stabili dacă se vor organiza proteste în perioada următoare. De altfel pe 5 octombrie angajații au fost în grevă japoneză.

 

Și asta pentru că se încearcă declanșarea la nivel de sector sanitar negocierile pe contractul colectiv de muncă.

 

Potrivit liderului sindical Daniel Bulboacă s-a luat decizia să se renunțe momentan la proteste.  

„Continuăm negocierile. Am renunțat momentan la proteste, am suspendat. Așteptăm să vedem proiectul legii bugetului și după aceea se întrunește biroul executiv al Federației și stabilim sau nu pichetări”,

Daniel Bulboacă, lider sindical

 

Reamintim principalele revendicări:

- Modificarea legii salarizării conform solicitărilor înaintate de Federația „Solidaritatea Sanitară”.

 

-Plata sporurilor de sâmbătă și duminică la nivelul de 100% din salariul de bază și eliminarea sumelor aferente lor din limita de 30%, această limită trebuind să includă doar sporurile pentru condițiile de muncă.

 

-Acordarea sporurilor de gardă și a sporului de tură prin raportarea la noul salariul de bază; acordarea drepturilor de hrană în gărzi.

 

-Introducerea echității în sistemul de pensie prin luarea în considerare în calculul stagiului de cotizare a întregului timp de lucru al salariaților, inclusiv a celui corespunzător normelor prin cumul (reducerea stagiului de cotizare proporțional cu timpul lucrat în cadrul celui de-al doilea CIM).

 

-Acordarea voucherelor de vacanță la toți salariații din toate unitățile sanitare și eliminarea cheltuielilor cu aceste vouchere din limita de 30%, această limită trebuind să includă doar sporurile pentru condițiile de muncă.

 

-Îmbunătățirea condițiilor de muncă ale salariaților și de tratament a pacienților prin creșterea finanțării unităților sanitare

 

 

download from google play download from apple store