Flutur s-a unit cu alți șase primari în Asociaţia „Moldova se Dezvoltă”: Autostradă și spital regional - FOTOGALERIE

Şapte oraşe din Moldova s-au unit, marţi, în Asociaţia „Moldova se Dezvoltă”, care are, între proiecte, realizarea Spitalului Regional de Urgenţă şi Autostrada Ungheni - Iaşi – Târgu Mureş. Preşedintele Asociaţiei este primarul Iaşului, Mihai Chirica.

 

Asociaţia „Moldova se dezvoltă” a fost constituită oficial, marţi, când primarii din Suceava, Botoşani, Piatra Neamţ, Roman, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei şi Iaşi au semnat actele şi au ales echipa de conducere. Preşedinte este primarul Iaşului, Mihai Chirica, iar vicepreşedinte este primarul municipiului Suceava, Ioan Lungu.

 

”Urmează să dăm drumul la o strategie de dezvoltare intercomunitară între oraşele semnatare, prin care să propunem proiecte de interes regional şi proiecte de interes local. Cu aceste proiecte o să încercăm să accesăm finanţări pe etapa de finanţare 2021-2027”, a declarat Mihai Chirica, preşedintele Asociaţiei „Moldova se Dezvoltă”, citat de Mediafax.

 

Potrivit acestuia, asociaţia constituită marţi este a doua entitate la nivel naţional după Asociaţia Municipiilor din România şi adună peste un million de locuitori.

 

Întrebat de ce nu au preferat să demareze proiectele prin Asociaţia Municipiilor din România, Mihai Chirica a explicat că problemele din zona Moldovei sunt diferite de cele din alte regiuni ale ţării:

 

„Noi slujim în primul rând interesele acestei regiuni, suntem cea mai săracă regiune de pe partea de est a continentului european, avem probleme de altă natură decât în alte regiuni ale României, noi avem o problematică aparte, suntem la limita dintre Orient şi Occident. Cele mai multe probleme ale regiunii noastre nu sunt similare cu cele din alte regiuni”.

 

În perioada următoare, cei şapte primari vor scrie o strategie pe care urmează să o negocieze la Comisia Europeană.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

 

download from google play download from apple store