Flutur : Primăria nu are mare merit că se deschide un asemenea magazin

 

Primarul Cătălin Flutur a ţinut să le mulţumească reprezentanţilor lanţului de magazine Praktiker pentru că şi-au arătat disponibilitatea de a deschide un astfel de centru comercial şi la Botoşani.

El a arătat totodată şi beneficiile pe care le oferă un astfel de magazin botoşănenilor, dar a subliniat şi faptul că municipalitatea nu are mare merit în această iniţiativă. „Pot să vă spun că sunt mîndru că la Botoşani s-a mai deschis un nou centru comercial de asemenea amploare şi dimensiuni. Mă gîndesc bineînţeles şi la partea practică a lucrurilor, mă gîndesc că aici vor munci peste 80 de botoşăneni, de asemenea, mă gîndesc că această locaţie va aduce bani la bugetul local pentru că noi încasăm bani din taxe şi impozite, impozitul salariaţilor de aici, este o realizare pentru Botoşani”, a declarat Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoşani.

"O companie serioasă, dacă vrea să facă ceva, face şi în perioadă de criză"

De asemenea, primarul municipiului a mai afirmat că, astfel Botoşaniul se situează pe un loc fruntaş în România privind investiţiile de mare amploare care s-au realizat într-o perioadă de recesiune economică. „Faptul că în decurs de mai puţin de 1 an de zile la Botoşani s-au deschis două noi centre comerciale, ne clasează pe primul loc în ţară, pentru că dacă o să căutaţi bine, nici un oraş din România nu a beneficiat de asemenea evenimente. Trebuie să vă spun că Primăria municipiului Botoşani şi primarul nu au mare merit pentru că se deschide un magazin de acest fel, cum la fel Primăria nu poate fi acuzată că nu vin şi alţii, companiile serioase vin, caută locul şi deschid magazinul. Este adevărat că noi încercăm să îi sprijinim pe cei care construiesc şi trebuie să vă spun că, o companie serioasă dacă vrea să facă ceva, face şi în perioadă de criză”, a mai spus Cătălin Flutur. Primarul şi-a încheiat discursul cu felicitările de rigoare către reprezentanţii Companiei Praktiker pentru iniţiativa de a deschide un magazin şi la Botoşani.