Flutur, mărturisiri cu prieteni pierduţi şi minciuni, la 10 luni de la alegeri – VIDEO

 

La aproape zece luni de la pierderea alegerilor pentru funcţia de primar al municipiului Botoşani, Cătălin Flutur a dat în premieră unele explicaţii pentru eşecul de atunci, dar mai ales despre ceea ce s-a întâmplat după ce a părăsit funcţia de edil şef. A făcut-o vineri seara în faţa a aproximativ 250 de membri şi simpatizanţi ai PDL, PNŢCD şi Forţa Civică, strânşi laolaltă cu ocazia venirii la Botoşani a senatorului Mihai Răzvan Ungureanu.
Catalin Flutur marturisiri la 10 luni dupa alegeri

"Prieteni de conjunctură sunt mulţi, am avut şi eu"

Actualul consilier judeţean a fost printre cei căruia i s-a dat cuvântul, moment întâmpinat cu aplauze generoase de către cei prezenţi. Chiar de la început liderul judeţean al democrat-liberalilor şi-a exprimat regretul pentru ipostazele în care el şi MRU se află acum. „Mi-aş fi dorit din suflet ca acest mesaj de bun venit la Botoşani să îl pot să îl fac şi eu dintr-o anumită postură şi dvs. dintr-o altă postură, dar ştiu că zilele nu au intrat în sac, ştiu că numai dacă avem răbdare şi cu credinţă în Dumnezeu o să ajungem acolo unde ne dorim cu toţii”, a afirmat Cătălin Flutur.
Acesta a vorbit apoi despre prietenie, arătând că are foarte mulţi prieteni în sală, şi că a venit ca la prieteni la întâlnirea cu liderul naţional Forţa Civică. Fostul primar al municipiului Botoşani a spus de altfel că proverbul „Prietenul la nevoie se cunoaşte” ar trebui să călăuzească activitatea politică a Dreptei. „Pentru că prieteni de conjunctură sunt mulţi, am avut şi eu, sunt convins că şi dvs., sunt ăia de conjunctură, iar în momentul în care ceva nu mai merge sau nu mai eşti acelaşi om pe care l-au văzut ei, au văzut numai funcţia din om, sunt mulţi care şi pleacă. Aici vă garantez că sunt numai prieteni”, a declarat Cătălin Flutur. El a adăugat că în politică prieteniile se traduc prin alianţe, exprimându-şi dorinţa şi convingerea că doar prin unirea tuturor forţelor de Dreapta USL va putea fi învins: „voi susţine în permanenţă orice formulară viabilă care să bată USL, să bată Stânga pentru că aţi văzut ce se întâmplă acum în ţară”.

"Cine minte mai frumos acela câştigă"

Apoi, deşi nu a spus-o direct, a dat de înţeles că eşecul din iunie 2012 a fost cauzat de promisiunile mincinoase ale contracandidatului său. „În politică am observat că nu contează cât faci şi ce faci. Electoratul vrea să audă ceva, cine minte mai frumos acela câştigă. Şi cred că am trăit mulţi dintre noi, mai sunt colegi de-ai noştri, şi eu am trăit asta: nu trebuie să faci mare lucru, trebuie să ştii să minţi frumos şi drept urmare uitaţi ce s-a întâmplat”, a menţionat Cătălin Flutur. Acesta a susţinut că şi mai supărător, dar şi rău pentru oameni, este că aceia care au câştigat alegerile continuă să mintă şi după dobândirea funcţiiilor publice. „Sunt foarte multe discuţii că, în momentul în care am intrat într-o funcţie administrativă dezbrăcăm haina politică, o punem în cui şi ne ocupăm, de administraţie. Vă garantez că am încercat să fac lucrul acesta şi cred că ceva-ceva se vede din ceea ce am făcut, dar să minţi în continuare oamenii… şi îi minţi pentru că ai posibilitatea să-i minţi”, a mai spus Cătălin Flutur.
Preşedintele PDL Botoşani
a mai arătat că trebuie organizate cât mai multe întâlniri de acest fel cu oamenii pentru a sparge propaganda mediatică a trusturilor de presă, exprimându-şi speranţă că, dacă va putea fi făcut acest lucru, atunci Dreapta ar putea veni la Putere chiar mai devreme de 2016.




VEZI ŞI:
 Fostul primar incendiar : Pile, steag roşu, tupeu, soţie,«parcă erai prieten cu Flutur» - VIDEO