Flutur le dă puţin peste nas cu Bursa lui “Pinalty” şi Lungu – Suceava

 

Primul om politic care a luat cuvântul la festivitatea de inaugurare a terminalului de la Botoşani a Bursei Române de Mărfuri (BRM) a fost primarul municipiului reşedinţă. Acesta a relatat pe scurt cum a ajuns să se implice în constituirea unui punct de lucru al BRM în judeţul nostru.

Astfel, anul trecut Primăria a efectuat o achiziţie publică prin intermediul BRM şi a fost îndrumată spre terminalul de la Piatra Neamţ. “Şi am întrebat de ce nu ar fi un terminal al Bursei Române de Mărfuri şi la Botoşani? În contextul în care am spus că Botoşaniul îl dorim şi îl doresc altfel aranjat într-o ecuaţie teritorială şi naţională. Plecând de la tradiţia Bursei Române de Mărfuri la Botoşani şi constatând pe pielea noastră avantajele colaborării cu Bursa Română de Mărfuri, am insistat şi am făcut toate demersurile să avem Bursa şi la Botoşani”, a afirmat Cătălin Flutur. Acesta a explicat apoi că este cât se poate de firesc ca urbea pe care o conduce să aibă o reprezentanţă a BRM date fiind şi rezultatele ultimului recensământ, în care Botoşani figurează cu 100.899 de locuitori, Suceava cu 86.282, iar Piatra Neamţ cu numai 77.393.
“O diferenţă consistentă între noi şi Suceava şi Piatra Neamţ”
“Botoşaniul s-a poziţionat deja destul de clar, pentru prima dată eu am senzaţia că Botoşaniul s-a poziţionat clar ca un oraş mare al României. Ultimul recensământ ne spune că suntem pe locul 18 în ţară şi pe locul 4 în Moldova. Un oraş cu peste 100.000 de locuitori, cu o diferenţă consistentă între noi şi Suceava şi Piatra Neamţ - că totdeauna facem aceste comparaţii - şi vorbim de câteva zeci de mii de oameni, diferenţa dintre Botoşani şi Suceava, dintre Botoşani şi Piatra Neamţ şi atunci am spus de ce să nu facem un terminal al BRM şi la Botoşani?” a menţiona edilul şef. El i-a îndemnat pe toţi cei prezenţi să apeleze la BRM deoarece “am simţit-o pe propria piele”, în sensul că Primăria a efectuat achiziţii publice prin intermediul Bursei. Astfel, a enumerat şi câteva avantaje: preţul avantajos, ca rezultat direct al confruntării dintre cerere şi ofertă; utilizarea mecanismului de negociere a preţului duce la îmbunătăţirea preţurilor faţă de ofetele financiare iniţiale; termenul redus de derulare a procedurilor, număr mari de ofertanţi, economie de timp, eliminarea birocraţiei.
MAI MULTE IMAGINI DE LA INAUGURAREA BRM BOTOŞANI:
 Bursa de Mărfuri s-a deschis cu oficialităţi, avocaţi şi afacerişti – GALERIE FOTO