Flutur, intervenție în CJ cu primarii ”plini de bani”, și-o ușoară înțepătură la Portariuc

A avut o interpelare în plenul județean și consilierul Cătălin Flutur, în contextul declarațiilor făcute de Dorin Ciuștea că ședința de împărțire a sumelor a avut loc prea târziu.

 

Co-președintele PNL a arătat că s-au trimis către unitățile administrativ teritoriale trei rânduri de adrese prin care primarii ar fi trebuit să răspundă care le sunt nevoile financiare.
Am văzut în referatul de specialitate câteva lucruri care mi-au stârnit curiozitatea. Într-adevăr banii au venit de la Guvern în data de 3 noiembrie dar au trebuie trei rânduri de adrese să plece de la CJ către primării, pentru ca primăriile să transmită înapoi la CJ, nevoile”, a spus Cătălin Flutur.
În cazul în care primarii ar fi răspuns la prima dintre cele trei adrese, probabil că ședința ar fi fost convocată undeva pe data de 6 noiembrie.
”Sunt primari care nici măcar nici până în ziua de azi nu au solicitat bani. Mai mult decât atât au spus că nu solicită bani, este și cazul Răchiți. Constat cu stupoare, de fapt chiar mă bucur să vă spun văzând această analiză că Primăria municipiului Botoșani nu are nici o datorie. Arierate. Este un lucru extraordinar de bun, sunt niște datorii curente și înseamnă că Primăria Botoșani nu are datorii, este un lucru foarte bun”, a mai remarcat Cătălin Flutur, în replică la ceea ce a spus Ovidiu Portariuc în ședința de CJ. (G.E.)
 

Portariuc s-a dus în CJ să pună întrebări cu subfinanțarea pentru cetățenii municipiului